Actualitate

Șef nou la ISU Hunedoara

todaydecembrie 10, 2022 735 2

Background
share close

Locotenent colonelul Alin Nasta a primit comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență – Hunedoara, în cadrul unei ceremonii care a avut loc astăzi. Comanda unității a fost predată de către fostul inspector șef, colonel, de acum în rezervă, Viorel Demean, care i-a condus pe pompierii hunedoreni timp de 13 ani, iar 27 de ani a făcut parte din rândul pompierilor militari.

Locotenent colonelul Alin Nasta, în vârstă de 39 de ani, este un ofiţer pompier cu o solidă carieră militară, întărită și desăvârșită în misiuni complexe de gestionare a situaţiilor de urgenţă.

Potrivit colegilor pompieri, aptitudinile şi pregătirea sa au fost de multe ori testate în intervenţii la inundaţii, accidente colective, fenomene meteo periculoase, incendii de pădure sau în amplasamente industriale precum şi în gestionarea epidemiei de SARS-CoV-2.

Din luna martie a anului 2021 și până astăzi, Alin Nasta a fost prim adjunct al inspectorului şef, fiind responsabil de organizarea misiunilor în situaţii de urgenţă precum şi de coordonarea tehnică şi operaţională a intervenţiilor.

Lt. Col Alin Nasta este continuatorul unei tradiţii în familie privind cariera militară, tatăl său, ofițer pompier, ocupând, până în anul 2009, postul de prim adjunct al inspectorului şef.

Prezent la ceremonie, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, i-a transmis noului comandant felicitări, iar fostului șef al inspectoratului i-a mulțumit pentru profesionalismul dovedit în toate misiunile care i-au fost încredințate: „În calitate de prefect, dar și de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, am colaborat foarte bine cu ambii ofițeri, iar misiunile lor, mai ales în ultimii ani, nu au fost deloc ușoare. Prin dăruirea și profesionalismul dovedit în perioadele complicate prin care am trecut cu toții, colonelul Viorel Demean și locotenent colonelul Alin Nasta, noul comandant al pompierilor, și-au respectat jurământul depus și au luat cele mai bune decizii pentru a-și îndeplinii principala misiune: apărarea vieții, a mediului și a bunurilor cetățenilor. Îi felicit pe amândoi, iar actualului inspector șef îi doresc succes în onoranta funcție pe care o va îndeplini, începând de acum ”, a spus prefectul Călin Petru Marian

Carmen PREDA

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Dosar penal la 19 ani pentru conducere sub influența drogurilor

O tânără de 19 ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost testată cu aparatul Drugtest. În această noapte, polițiștii au depistat în trafic tânăra care în urma verificărilor vi aparatul Drugtest, rezultatul  a ieșit pozitiv. Șoferița a fost mai apoi condusă la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea determinării substanţelor consumate.   Cosmina PRAȚA

todaydecembrie 9, 2022 304

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%