Actualitate

ISU Hunedoara: bilanțul ploilor din 4 iulie la nivelul județului

todayiulie 5, 2023 16 5

Background
share close

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate pentru data de 4 iulie, pompierii Detașamentului Orăștie au fost solicitați să intervină în următoarele situații:

– În localitatea Orăștioara de Sus, un copac a căzut pe carosabil, blocând drumul județean DJ 705. Pompierii au acționat pentru segmentarea și degajarea materialului lemnos de pe șosea, circulația fiind reluată.

– În localitatea Costești au fost semnalate scurgeri de aluviuni de pe versanți, pe mai multe porțiuni ale drumului județean 705. La fața locului s-au deplasat un echipaj operativ din cadrul Detașamentului Orăștie și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Orăștioara de Sus. Din cauza aluviunilor, 13 autoturisme în care se aflau 26 de adulți și 10 copii au rămas blocate, până la eliberarea unui sens de mers. – Pe raza localității Grădiștea de Munte, un cablu de curent electric a fost desprins de pe stâlp. Pompierii au asigurat măsurile de siguranță, fiind solicitată o echipă tehnică a furnizorului de electricitate pentru remedierea situației.

De asemenea, ca urmare a precipitațiilor abundente, în localitățile Baia de Criș și Ribița, au fost inundate 48 de gospodării. Pompierii din cadrul Secției Brad au intervenit pentru evacuarea apei din mai multe curți, o pivniță, 2 garaje, 2 baruri și un magazin alimentar .

Totodată, pe DN 76, la intrare în localitatea Țebea, doi copaci au căzut pe carosabil, iar echipajele operative au acționat pentru segmentarea și degajarea materialului lemnos.

Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

 

 

 

Sursă: ISU Hunedoara

 

 

 

Cosmina Prața

 

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Petru Cibian, salvator a doua oară la un accident rutier grav

La 9 luni distanță de la  o intervenție a căpitanului Petru Cibian,  la un accident rutier cu patru autoturisme,  avariate pe Dealul Feleacului,  acesta a intervenit la un alt accident grav cu  două autoturisme, în județul Neamț. Petru Cibian este șeful Centrului de Antrenament și Pregătire de Specialitate de la Orăștie și se îndrepta spre Suceava. În  comuna Grințieș, din județul Neamț, la câțiva metri înaintea lui, două autoturisme au […]

todayiulie 5, 2023 1400 1

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%