În weekend-ul care a trecut, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au participat la 170 de misiuni și intervenții pentru gestionarea celor 144 de solicitări primite din partea populației și a autorităților, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor sau diverse operațiuni în sprijinul comunităților, dar și în efectuarea a 26 de activități de informare preventive și recunoaștere în teren.
În aceste 3 zile, echipajele SMURD au răspuns prompt la 122 de solicitări, cele mai multe fiind gestionate de către Detașamentele de pompieri din Deva, Hunedoara, Orăștie și Petroșani.
În acest sfârșit de săptămână, echipajele de salvatori au acordat primul ajutor și au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor în cazul a 4 accidente rutiere, fără victime încarcerate, produse în localitățile Deva, Hunedoara și Baru, dar și pe DN 66, zona Defileul Jiului.
De asemenea, în această perioadă, pompierii hunedoreni au sprijinit Serviciul de Ambulanță Județean, în 13 situații care au impus aceste intervenții.
Totodată, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, echipe de pompieri din cadrul ISU Hunedoara au efectuat 26 activități de informare preventivă și recunoaștere în teren, iar la alte 5 intervenții s-a acționat, în sprijinul comunității.
Cu prilejul sărbătoririi, în 13 octombrie, a „Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”, în perioada 11-13 octombrie, ISU Hunedoara a organizat o serie de activități care au marcat acest eveniment.
Astfel, pompieri și paramedici, dar și colegi din cadrul Inspecției de Prevenire au fost prezenți în mai multe localități ale județului pentru activități de prezentare a tehnicii și a modului în care se aplică măsurile de protecție și de prim ajutor care se impun în funcție de fiecare pericol, dar și pentru activități de informare preventivă efectuate în unități de învățământ și în zone publice.
Astfel de acțiuni vizează creșterea nivelului de conștientizare privind vulnerabilitatea la dezastre a copiilor și a tinerilor, precum și promovarea rolului pe care tânăra generație îl poate avea în creșterea rezilienței și, implicit, în dezvoltarea durabilă a comunităților.
În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Sursă: ISU Hunedoara
Cosmina Prața
Comentarii (0)