Astăzi a fost inaugurat spațiul renovat al Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus” din Orăștie . Instituția îmbrăcată în haine de sărbătoare și-a primit oaspeții, într-un cadru festiv organizat în spațiul proaspăt reabilitat.
Liceul situat aproape de centrul vechi al municipiului Orăștie are o încărcătură istorică însemnată pentru comunitatea locală, ale cărui începuturi sunt legate de finalul secolului al XVIII-lea. Instituția a acompaniat evoluția societății românești. După 1850, a funcționat câțiva ani școala superioară de stat pentru fete. În 1919, trece în proprietatea statului român și funcționează până în 1926 ca școală medie . Sfârșitul celui de-al doilea război mondial marchează trecerea școlii către învățământul preuniversitar, mai întâi ca Liceul de fete, apoi ca Școala medie tehnică- agricolă. Dezvoltarea industrială a zonei a condus inevitabil la apariția Liceului de Chimie Industrială, iar în anul 2001 școala devine Grup Școlar „Nicolaus Olahus ”.
Ceremonia a început cu o slujbă Te Deum , iar la evenimentul de astăzi au mai fost prezenți alături de comunitatea școlară, invitați din rândul autorităților locale și județene. Au răspuns afirmativ la ceremonia de reluare a activității în spațiul reabilitat: prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, Maria Ștefănie, administratorul public al consiliului județean , Costel Avram, inspector șef al Inspectoratului de jandarmi județean „ Decebal” Hunedoara, Iosif Marius Dumitru, primarul municipiului Orăștie , Ovidiu Bălan, viceprimarul municipiului Orăștie, Ovidiu Cristian Hendrea.
Prezent la acest eveniment, reprezentantul Guvernului în teritoriu, în calitatea sa de prefect al județului Hunedoara, Călin Petru Marian afirmă că:
„Instituția Prefectului este prezentă alături de Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus ” din Orăștie, de administrația publică din Orăștie , în scopul de a susține tot ceea ce înseamnă aceste parteneriate între administrația publică locală și liceele din orașul Orăștie, pentru a implementa tot ceea ce înseamnă proiecte atât cu fonduri europene, cât și cu fonduri guvernamentale, de a remedia anumite clădiri care sunt într-o stare mai precară de exploatare. Iată că astăzi , reușim să vedem o nouă față a unui corp al liceului din Orăștie și ne bucurăm că funcționează foarte bine acest parteneriat dintre administrația publică locală, administrația centrală și anume, Guvernul României și bineînțeles, școala, liceul care este o instituție de vază în municipiul Orăștie”.
Reabilitarea, modernizarea, dotarea și amenajarea exterioară a Liceului Tehnologic „ Nicolaus Olahus” a devenit un obiectiv al municipiului Orăștie . Proiectul propus de edilul Ovidiu Bălan a presupus : lucrări de reabilitare și modernizare a clădirii de patrimoniu, dotări cu utilaje, echipamente tehnologice și funcționale , softuri educaționale, lucrări de reabilitare sistem termic și rețele de utilități , acces persoane cu dizabilități, amenajări exterioare ale clădirilor și amenajarea unui teren de sport . Valoarea proiectului de investiții s-a ridicat la 6.573.918 lei.
La întrebarea care este motivul pentru care primăria din Orăștie susține investiția în educație, iată care a fost răspunsul primit din partea primarului Ovidiu Bălan:
„Învățământul este o prioritate , pentru noi, de asemenea sănătatea este o prioritate, și tocmai de aceea împreună cu colegii din primărie căutăm de fiecare dată să găsim soluții și resurse pentru a investi în unitățile de învățământ . Am avut aceste oportunități de a accesa fonduri europene , le avem în continuare, trebuie să beneficiem de ele și să aducem o modernizare acolo unde este posibil, iar unde nu , avem câteva unități pe care le-am demolat și a fost mai simplu de construit de la zero. Acest obiectiv de investiții este un monument istoric și tocmai de aceea cerințele au fost unele speciale. Am realizat reabilitarea din punct de vedere al instalațiilor electrice, sanitare, de incendiu, toate acestea au fost aduse la standarde actuale și ne bucurăm că a fost realizată o lucrare de calitate. Se poate vedea! Și pe această cale mulțumesc constructorului și colegilor din primărie, și unității de învățământ . Am format un parteneriat care în final a reușit să realizeze ceea ce se vede astăzi.”
„Dar atâta timp cât meseria rămâne brățară de aur , credeți-mă că liceul Tehnologic Nicolaus Olahus aduce mult aur comunității ” astfel a încheiat discursul inaugural directoarea Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus „, profesor Elena Meștereagă , după ce a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în reușita acestui proiect important pentru învățământul orăștian.
Comentarii (0)