Actualitate

Braconaj cinegetic- infracțiune descoperită de polițiștii din Stațiunea Geoagiu

todaynoiembrie 7, 2022 355

Background
share close

 

Aseară, pe raza localității Bozeș, într-o acțiune de control în trafic, polițiștii din Stațiunea Geoagiu au oprit un autoturism, condus de un tânăr de 28 de ani din Geoagiu. În autoturism se mai aflau 3 bărbați. Al patrulea pasager, un tânăr de 29 de ani din județul Alba a fost identificat ulterior, după ce a încercat să fugă, la vederea echipajului de poliție.

În urma verificării autovehiculului, polițiștii au mai găsit 2 arme de vânătoare, care aparțineau conform declarației unui bărbat de 46 de ani , dar pentru care nu a prezentat autorizația de vânătoare emisă de gestionarul fondului cinegetic. Cele două arme  nu erau asigurate, nici introduse în toc sau husă și nici nu aveau dispozitive de blocare pe garda trăgaciului .

Cercetările au continuat la sediul poliției, unde a fost confirmată deținerea armelor de către bărbatul de 46 de ani. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de braconaj. Armele și muniția au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,37 mg/l, alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autoturismul condus de bărbat a fost radiat din circulație din anul 2013.

Dată fiind valoare afișată de aparatul etilotest, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, posesorul armei de vânătoare transportate fără respectarea condiţiilor legale, va fi sancționat contravențional cu amendă și, complementar, se va propune anularea dreptului de deținere, de port și folosire a armelor pentru neîndeplinirea condițiilor de transport prevăzute de lege pentru arma de vânătoare.

 

 

Cosmina PRAȚA

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Demersuri pentru redeschiderea Serviciului de Pașapoarte la Petroșani

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, anunță demararea demersurilor pentru redeschiderea Serviciului de Pașapoarte de la Petroșani. Acest lucru are la bază demersurile de extindere a accesului la servicii publice. De la începutul acestei luni, în cadrul SPCP Hunedoara au fost preluate peste 200 de cereri pentru eliberarea pașaportului electronic sau a celui simplu temporar și au fost eliberate peste 250 pașapoarte. Un punct de lucru a mai funcționat la […]

todaynoiembrie 7, 2022 38

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%