În mijlocul verii, achizițiile pentru școlile din comuna Orăștioara de Sus sunt în plină desfășurare. În acest moment, se fac achizițiile pentru mobilier și articole sportive, incluse în proiectul de dotare a școlilor și grădinițelor din comună. Valoarea acestor achiziții se ridică la aproximativ 300.000 de lei, finanțarea provenind prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Urmează să fie achiziționate și calculatoare, materiale didactice, table interactive, video proiectoare și imprimante. Astfel, până la debutul anului școlar, școlile din comuna Orăștioara de Sus vor beneficia de un cadru modern de desfășurare a activităților educative, conform cerințelor actuale. Aceste investiții vor stimula elevii și îi vor încuraja să participe la cursuri.
Primarul comunei, Vasile Inășescu, a declarat: „Pentru noi, administrația din Orăștioara de Sus, este vital să asigurăm condiții decente și moderne deopotrivă pentru comunitatea noastră. Credem în educație și valorile ei, o implicare directă a tuturor ne asigură viitorul ca și comunitate, de aceea orice efort pentru școală e binevenit oricând.”
Modernizarea infrastructurii educaționale din Orăștioara de Sus reprezintă un pas important către un viitor mai bun pentru tinerii din comună, asigurându-le accesul la resurse de calitate și un mediu de învățare adecvat.
Cosmina Prața
Comentarii (0)