Două adolescente au ajuns la spital, după ce au fost lovite de o mașină, al cărui șofer a fugit de la locul accidentului. Polițiștii îl caută acum pe cel care a provocat accidentul din zona pasarelei CFR de la Petroșani
Poliția Municipiului Petroșani, a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că, în zona pasarelă din municipiul Petroșani, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești, au comunicat polițiștii hunedoreni.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că, un autoturism condus de o persoană necunoscută, în timp ce se deplasa pe direcția de mers Petrila spre Petroșani, la trecerea de pietoni amplasată în zona pasarelei CFR din municipiul Petroșani, ar fi acroșat două minore în vârstă de 15 și respectiv 16 ani, din municipiul Petroșani, părăsind locul accidentului.
Cele două victime au fost preluate de către un echipaj medical și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului rutier. De asemenea, polițiștii efectuează cercetări cu privire la identificarea autorului faptei și luarea măsurilor legale ce se impun.
Carmen COSMAN
Comentarii (0)