Comunitate

Alarmă falsă, la Romos. Nu este pericol de pestă porcină

todaynoiembrie 7, 2023 213

Background
share close
Alarmă falsă, la Romos. Din fericire, a fost infirmată prezența pestei porcine în comuna vecină. Autoritățile și-au făcut treaba și au identificat făptașii care au aruncat 2 porci morți într-o pădure din zonă de către un localnic. Direcția Sanitar Veterinară Hunedoara a fost sesizată duminică de către  primăria comunei Romos.
Primarul comunei Romos, Mihaiela Csatlos a postat un mesaj pentru a liniști comunitatea pe care o conduce:
„Persoanele care s-au făcut responsabile de aruncarea celor 2 porci morți în Hambu Romos au fost identificate și vor suporta consecințele legii.
Prin acțiunea lor au creat panică în rândul crescătorilor de animale din comună.
Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în identificarea și tragerea la răspundere a celor ce s-au făcut vinovați de această faptă.
Încă odată, rog crescătorii de animale din comună să anunțe de îndată medicul veterinar și autoritățile locale în situația în care apar semne de boală la animalele din gospodărie. Suntem alături de dumneavoastră și intervenim pentru a diminua cât mai mult pagubele ce s-ar putea creea.”
Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Hunedoreanul Karoly Borbely este noul director general al Hidroelectrica

Directoratul Hidroelectrica are de azi un nou șef. Karoly Borbely a fost numit în funcţia preşedinte al instituției, pentru un mandat de 4 ani, informează compania printr-un comunicat transmis Bursei de la Bucureşti. Începând de ieri, Consiliul de Supraveghere a revocat, din funcţia de membri provizorii ai Directoratului Hidroelectrica, pe Bogdan-Nicolae Badea, Cristian Vlădoianu, Marian Bratu, Răzvan Ionuţ-Pataliu şi Andrei-Dominic Gerea. “Hidroelectrica informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în conformitate […]

todaynoiembrie 7, 2023 75

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%