Actualitate

Alin Andrioni a fost prins de poliţiştii hunedoreni

todayiunie 1, 2023 6863 2

Background
share close

Două luni după condamnarea definitivă pentru tentativă de omor, Alin Andrioni a fost prins de polițiștii hunedoreni, pe raza localității Densuș.

El are executat 6 ani de închisoare, pentru incidentul  de la Râul Alb, din 24 mai 2015. La acea dată, Andrioni a trecut cu maşina peste Mihalache Bocea, un om de afaceri care voia să construiască două microhidrocentrale pe Râul Alb.

Omul de afaceri Mihalache Bocea a rămas paralizat, desi a făcut mai multe operații și acum este într-un scaun cu rotile.

 

„La data de 31 mai 2023, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale și ai Serviciului Acțiuni Speciale, au depistat în comuna Densuș, județul Hunedoara, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Densuș, care era dat în urmărire națională, având emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei de către Tribunalul Hunedoara. Bărbatul a fost depus în penitenciar”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

 

 

 

Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Geoagiu-Băi și-a deschis porțile pentru turiști

Sezonul estival a început, iar stațiunea Geoagiu Băi și-a primit primii turiști.  Așa cum cere tradiția, autoritățile locale și județene,  împreună cu reprezentanții hunedoreni la București   precum și turisti si localnici, și-au dat întâlnire la deschiderea oficială a sezonului estival. Pentru primul sfârșit de săptămână anticipat de ziua de 1 iunie, oficial zi liberă,  70-80% este cifra avansată  ca grad de ocupare a pensiunilor și hotelurilor din localitate. Cifra a […]

todayiunie 1, 2023 3162 4 4

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%