Actualitate

Anul acesta, DC48B din Romos va fi reabilitat complet

todayaugust 2, 2023 104 1

Background
share close

Vizita de lucru a Ministrului Dezvoltării s-a încheiat cu o deplasare la fața locului, în comuna Romos. Aici, acesta luat pulsul lucrărilor de reabilitare a drumului din Romos, care face parte dintr-un proiect finanțat prin Planul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Vă reamintim că în luna septembrie a lui 2022, primarul comunei, Mihaiela Csatlosz anunța aprobarea finanțării reabilitării drumului comunal  DC 48B , care face legătura între DN7- Halta Geoagiu spre Cugir prin sat Romos- Romoșel, până la limita cu județul Alba. Fondurile aprobate pentru efectuarea acestor lucrări de reabilitare se ridică la valoarea de 9.800.000 lei. Primarul a înțeles că succesul unui proiect „Anghel Saligny” depinde de rapiditatea în întocmirea corectă și în termene legale, a dosarului care urma să fie semnat la ministerul dezvoltării. Deoarece, lucrurile s-au derulat fără sincope,  ultimul trimestru al lui 2023 va aduce în comuna Romos, drumul reabilitat, nu doar una din promisiunile electorale ale primarului Mihaiela Csatlosz, cât și una din doleanțele cetățenilor din comună.

Am adresat o întrebare, gazdei noastre de astăzi, iată care a fost răspunsul doamnei primar, Mihaiela Csatlosz:

„pentru noi cetățenii din comuna Romos, precum și pentru mine ca primar al comunei Romos, a fost o mare onoare că astăzi domnul ministru, Adrian Veștea, ministrul dezvoltării și lucrărilor publice, ne-a onorat cu prezența și în comuna noastră, având o vizită de lucru, în județul Hunedoara. În urma întânirii la Inspectoratul Școlar Județean, obiectivul care a ales să îl vadă în derulare pe fonduri din cadrul programului „Anghel Saligny” a fost reabilitarea DC48 B Rmos.”

Întrebată în ce stadiu sunt lucrările drumului comunal, aceasta ne-a declarat că „ lucrările sunt execuție. Sunt realizate într-un procent de 60%. În urma discuțiilor purtate cu constructorul care având în vedere natura lucrărilor și ce mai au de executat, avem un termen estimativ de finalizare al lucrărilor in luna octombrie, la sfârșitul acestui an.”

 

 

Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Ministrul Adrian Veștea : „am văzut foarte mulți oameni capabili în administrația publică din județul Hunedoara”

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea s-a aflat în județul Hunedoara, însoțit in vizita sa de lucru de Manuela Irina Pătrășcoiu, director al  Companiei Naționale de Investiții, Gabriel Stanciu, director general al Agenției Naționale pentru Locuințe și Alexandru Soare, director general  al Direcției Generale de Dezvoltare Regională și Infrastructură din cadrul Ministerului Dezvoltării. Ziua a început cu o întâlnire, la Deva, la care au fost invitați reprezentanţii primăriilor […]

todayaugust 2, 2023 205

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%