Actualitate

Atenție! Evitați fraudele online!

todayoctombrie 30, 2022 36

Background
share close

Politia Română a fost sesizată cu privire la existența mai multor cazuri de tentative de fraude online, prin mesaje email, în care anumite persoane și-ar fi atribuit identitatea unor persoane cu funcții de conducere din cadrul structurilor de aplicare a legii precum Europol, Interpol, F.B.I sau Poliția Română.

În aceste cazuri, victimele ar fi fost informate că fac obiectul unor presupuse proceduri judiciare ca urmare a accesării unor site-uri, în care sunt prezentate acțiuni cu un caracter sexual explicit, săvârșite de minori.

Persoanele bănuite ar fi solicitat plata unor sume de bani cu titlu de amendă penală, într-un termen scurt, sub sancțiunea demarării unei proceduri judiciare și emiterii unui mandat de arestare preventivă pe numele destinatarului emailului.

În situația în care primiți astfel de email-uri nesolicitate, Poliția Română recomandă să nu se răspundă, să nu fie accesate eventualele linkuri sau atașamente și să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție sau online pe portalul de petiții al Poliției Române, selectând unitatea teritorială de poliție de pe raza domiciliului.

Poliția Română mai recomandă să nu fie comunicate în mediul online, date personale ori financiare către persoane necunoscute. De asemenea, să nu fie accesate fișierele primite de la persoane necunoscute.

Autoritățile au pus la dispoziție site-ul https://sigurantaonline.ro , unde pot fi accesate informații educative legate de protecția persoanelor în mediul online.

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Mesajul OFL-Hunedoara: „Femeilor le spun că sunt ceea ce trebuie ca societatea românească să se facă bine”

Vineri seara, în municipiul Deva s-a desfășurat ședința ordinară a Comitetului de Coordonare Județean al Organizației Femeilor Liberale. Sala mare  a Casei de Cultură „Drăgan Muntean” din Deva a reunit 502 femei ai Partidului Național Liberal, pentru a desemna prin vot, noua echipă a Organizației Femeilor Liberale- filiala Hunedoara. Nume importante la nivel national și județean s-au reunit cu această ocazie, iar printre invitați s-au numărat președintele Senatului României, Alina […]

todayoctombrie 30, 2022 78

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%