Astăzi, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a luat parte la finalizarea și operaționalizarea amplasamentului destinat relocării primelor familii care locuiesc în cartierul Colonie din orașul Aninoasa.

Vă reamintim ca sunt 11 imobile cu risc seismic mare, care adăpostesc 520 de persoane , dintre care 118 copii.

Cele 11 construcții modulare montate au fost racordate la utilități, fiind dotate cu necesarul de cazarmament. Primele relocări au început de astăzi. Acțiunea este coordonată de reprezentanții structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Hunedoara. De asemena s-au implicat și reprezentanții primăriei orașului Aninoasa. În sprijinul lor a venit și Crucea Roșie Română – filiala Hunedoara.

„Este foarte important ca oamenii să știe că au fost create toate condițiile necesare locuirii în aceste construcții modulare. Încă de săptămâna trecută se fac eforturi pentru ca persoanele de aici să fie în siguranță și să poată fi relocate în cel mai scurt timp posibil. Echipele de intervenție s-au mobilizat exemplar, iar pe această cale doresc să mulțumesc Guvernului României și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru sprijinul continuu acordat. Ne aflăm acum în etapa în care vom începe relocarea efectivă, primele persoane urmând să locuiască aici chiar de astăzi.” – a declarat prefectul județului Hunedoara.

Cosmina PRAȚA
Comentarii (0)