Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ- ”Campania națională privind activitatea de mediere și plasare a forței de muncă în străinătate”

todaydecembrie 20, 2023 40

Background
share close

În perioada 12.12.2023 – 15.12.2023, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara au desfășurat campania naţională privind respectarea prevederilor Legii nr. 156/2000 cu privire la condiţiile de funcţionare şi procedura de înregistrare a persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României ca agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate, precum și a respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă de către agenții de muncă temporară și de către utilizatorii salariaților temporari.

Obiectivele generale ale acestei campanii au urmărit identificarea cazurilor de nerespectare a condițiilor de funcționare de către persoanele juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate și a procedurii de înregistrare, conștientizarea agenților de plasare a forței de muncă în străinătate față de obligativitatea respectării prevederilor legale în domeniul de referință, diminuarea consecinţelor economice şi sociale negative ce decurg din fenomenul plasării forţei de muncă în străinătate în condiţii ilegale, identificarea cazurilor de plasare forță de muncă efectuată fără respectarea condiției de a se constitui ca agent de plasare a forței de muncă în străinătate (cod CAEN 7810) și de a se înregistra la inspectoratul teritorial de muncă.

La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara sunt înregistrați 3 agenți de plasare forță de muncă, fiind finalizate 2 acțiuni de control, în cadrul cărora nu s-au depistat deficiențe privind respectarea prevederilor Legii nr.156/2000 de către agenții de plasare a forței de muncă.

Având în vedere complexitatea relațiilor de muncă, considerăm că acest tip de controale tematice reprezintă un cadru legal, coerent și preventiv de acțiune în vederea respectării legislației specifice de către toți angajații și angajatorii.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara recomandă cetățenilor care doresc să muncească în afara României, să consulte pagina web a instituției noastre www.itmhunedoara.ro pentru a afla mai multe informații utile privind munca în străinătate.

Sursă: COMUNICAT DE PRESĂ ITM Hunedoara

Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Șoferiță prinsă în trafic fără a poseda permis de conducere

Șoferiță prinsă în trafic fără a poseda permis de conducere. Acest fapt a fost descoperit de polițiștii de la Brad, care au depistat la volan o femeie de 42 de ani din Crișcior ce conducea fără a avea carnet, autoturismul unui bărbat de 55 de ani. Acesta din urmă a recunoscut că șoferița nu avea permis, lucru care a condus la deschiderea unui dosar penal. La data de 19 decembrie […]

todaydecembrie 20, 2023 346

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%