Orăştia este în carantină
Municipiul Orăştie este în carantină de duminică, 28 martie 2021, ora 08:00. Măsura a fost instituită pentru un termen de 14 zile.
Astăzi decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, parcurgând ultima etapă procedurală în acest sens.
Monitorul Oficial nr. 0315 din 2021
Actul nr. 6776 din 27 Martie 2021
Emitent: Departamentul pentru Situații de Urgență
Ordin privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru municipiul Orăștie, județul Hunedoara.
Motivele pentru care se poate părăsi locuinţa între 05:00 şi 20:00, pe baza declaraţiei
În intervalul orar 5,00-20,00, se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi de bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani în intervalul orar 10,00-14,00, iar pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani în intervalele orare 5,00-10,00, respectiv 14,00-20,00;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge/plasmă la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate;
j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
k) pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor;
l) eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi prevăzute de lege;
m) alte motive justificate precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
n) participarea la activităţi religioase;
o) deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu trenul, avionul, autocare sau alte mijloace de transport persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau oricare altă modalitate de achitare a călătoriei;
p) deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARS-CoV-2;
q) deplasarea elevilor în vederea participării la simulările pentru examenele naţionale, având în vedere faptul că în perioada 22-31.03.2021 se desfăşoară simulările pentru evaluările naţionale 2021 şi examenele naţionale de bacalaureat 2021;
Motivele pentru care se poate părăsi locuinţa între 20:00 şi 05:00, pe baza declaraţiei
În intervalul orar 20,00-5,00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3 lit. a), c), m) şi o);
Comentarii (0)