Azi, două olimpiade județene se desfășoară la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu”. Informatica și „Lectura ca abilitate de viață” sunt cele domenii care au reunit elevi de gimnaziu și liceu din județul Hunedoara, la Vlaicu, în Orăștie.
Prima olimpiadă este cea de informatică, o tradiție care are zeci de ani de organizare. Anul acesta este organizată pe centre, iar liceul orăștian cu performanțe în acest domeniu a reunit numai în centrul său 15 elevi. La modul general, la nivelul județului Hunedoara, informatica este unul din domeniile unde performanța este adusă la grad de excelență, liceul Vlaicu fiind în acest top, un etalon. Parte din elevii prezenți azi au ca profesor la catedră, pe Daniel Popa, cunoscut ca având abilitatea de a descoperi adevărate talente în acest domeniu atât de vast.
Cea de a doua olimpiadă, „Lectura ca abilitate de viață”, a ajuns deja la a zecea ediție, iar anul acesta a reunit 350 de elevi din diferite școli ale județului Hunedoara. Și-au dat întâlnire elevi atât din mediul urban, cât și din mediul rural pentru a-și expune abilitățile dobândite prin lectură. Obiectivul acestei olimpiade este centrat pe încurajarea abordării lecturii ca abilitate de viață. Concurenților prezenți le sunt evaluate competențele de lectură, constând în înțelegerea textelor scrise, capacitatea de reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente și interpretări proprii.
Olimpiada de „Lectură ca abilitate de viață” este organizată de Ministerul Educației prin intermediul Inspectoratelor la nivel județean, anul acesta locul ales de desfășurare fiind la Vlaicu în Orăștie.
Directorul liceului Vlaicu, Adriana Chira ne-a declarat următoarele:
“Când înveţi să citeşti, devii liber pentru totdeauna și trăiești atâtea vieți câte cărți citești. E o mare bucurie să vedem peste 350 de copii venind, în valuri, să participe la această olimpiadă. Lectura e cea mai bună armă împotriva intoleranței și ignoranței. Sunt cărți pe care am vrea să le citim și dacă nu s-au scris încă, atunci acești copiii trebuie să înceapă să le scrie.”
Galerie foto:
Cosmina Prața
Comentarii (0)