Sindicatul Spiru Haret a organizat, în Săptămâna Educației, Conferința “ Educația se face cu educatori motivați”.
Prezenta la dezbatere, deputatul Vetuța Stănescu și-a exprimat opiniile, din punctul de vedere al unui parlamentar, referitoare la un domeniu aflat în atenția tuturor: învățământul. De asemenea, a anunțat cadrele didactice ca este un aliat de nădejde, preocupat de starea învățământului și care duce mereu lucrurile la bun sfârșit.

Declarația deputatului Vetuța Stănescu, cu ocazia acestei conferințe:
“Investiția în capitalul uman reprezintă poate cea mai puternică și durabilă investiție pe care o putem face ca națiune, și nu doar în învățământ, ci în toate sferele economice, astfel încât România Dezvoltată sau, particularizând, România Educată să nu rămână simple concepte, ci să devină realități.
Dascălii, educatorii așteaptă de la noi, de la clasa politică, răspunsuri și sprijin deopotrivă, pentru că noi suntem cei care adoptăm și implementăm politicile educaționale, care îi vizează direct, și consider că tema dezbaterilor la care am luat parte astăzi este una foarte potrivită contextului actual.

Așa cum am precizat și în cadrul conferinței desfășurate la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, șansa ca aceste ținte să fie atinse într-un timp rezonabil o reprezintă proiectul „România Educată” , un proiect de țară, materializat printr-un pachet de acte normative care să cimenteze – pentru multă vreme de acum înainte – bazele pe care se va desfășura și dezvolta învățământul în țara noastră. Iar cheia succesului acestui proiect este chiar dezbaterea.

Mulțumesc organizatorilor evenimentului de astăzi, domnului Paul Rusu, pentru efortul necontenit de a lupta pentru drepturile educatorilor, învățătorilor și profesorilor și vă asigur pe toți că aveți în mine un aliat de nădejde, care duce întotdeauna lucrurile.”

Comentarii (0)