Vineri, 11 octombrie 2024, peste 2.500 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar din întregul județ au participat la exerciții de alarmare-evacuare organizate de pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, în mai multe unități de învățământ, printre care Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie. Activitățile fac parte din agenda de sărbătorire a Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, care este marcată pe 13 octombrie.
Exercițiile de azi, au simulat diverse scenarii de dezastru în timpul programului școlar, în cadrul cărora elevii, coordonați de profesori, au fost nevoiți să se evacueze în siguranță. Unele scenarii au inclus copii blocați la etajele superioare ale clădirilor, care au fost salvați cu ajutorul autospecialelor de intervenție, sau elevi rătăciți în subsoluri ori în săli inundate cu fum, cazuri în care au intervenit pompierii și echipaje canine ale Asociației pentru Câini de Salvare Transilvania.
La final, elevii au avut ocazia să vadă echipamentele tehnice folosite de salvatori și au primit sfaturi despre protecția în situații de urgență. De asemenea, au exersat utilizarea stingătoarelor și au participat la lecții de prim ajutor susținute de paramedici. Aceste activități au avut ca scop creșterea conștientizării cu privire la vulnerabilitatea în fața dezastrelor și promovarea rolului tinerilor în creșterea rezilienței comunităților.
Galerie foto:
Cosmina Prața
Comentarii (0)