Actualitate

Festivalul Concurs Național de Folclor „Buna mea m-o învățat” și-a ales câștigătorii

todaymai 13, 2024 259 5

Background
share close

Festivalul Concurs Național de Folclor „Buna mea m-o învățat” a ajuns la a doua ediție și s-a desfășurat azi, la Orăștie. Sala Astra a devenit neîncăpătoare, publicul orăștian a fost prezent pentru a-i vedea pe cei 25 de concurenți care au urcat pe scenă.

Indiferent de vârstă, tinerii au reușit să capteze atenția publicului, dar și a juriului format din 7 profesori de muzică. Iar rezultatele s-au văzut, marele premiu a fost câștigat de o tânără din județul Alba, din zona Târnavelor, Mailat Maria. Aceasta a reușit să cucerească publicul și juriul, mai întâi cu doina interpretată și apoi, cu cântecul de joc specific zonei sale de origini.

La categoria 16+, premiul I a fost primit de Opăriuc Bianca de 18 ani din Timișoara unde studiază la Colegiul National de Arta „Ion Vidu”. Ea face parte din Ansamblul „Timișul” și are calități vocale de invidiat.

La categoria 9-15 ani premiul I, l-a câștigat Daiana Narița din Alba-Iulia, județul Alba care a cucerit publicul cu talentul, naturalețea și gingășia ei. Pentru Daiana de 9 ani a fost primul concurs la care a participat, ne-a mărturisit în culise mama ei în timp ce ne arăta cerceii de buciumană de care tocmai ne vorbise în grai copila, păstrați în cutia veche și moșteniți de la vrednica sa strabunică.

Privit per ansamblu, tinerii concurenți s-au ridicat la înălțimea așteptărilor și dacă am pune în balanță că toți au trecut o preselecție riguroasă la care au fost mai bine de 50 de candidați înscriși, se poate spune că toți cei prezenți au fost câștigători. Această ultimă remarcă a fost spusă în repetate rânduri pe scenă, inclusiv de artiștii consacrați din recital.

Pe scena Sălii Astra, au urcat în recital: Ion Drăgan, Mihai Petreuș, Felicia Stoian, Maria Butilă, Constantin Bahrin, Ciprian Pop, Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Andra Mocan, Ștefan Telman și Lorena Pascu.

La finalul recitalului Lorena Pascu a cântat „Buna mea m-o învățat” piesă care a servit de inspirație în alegerea titlului festivalului, alături de toți concurenții .

„Este un adevărat eveniment cultural. Știu că sunt mari emoții pentru toți copiii. Venim pentru a fi părtași cu dumneavoastră la ceea ce s-a întâmplat de câteva ceasuri,” spunea Felicia Stoian, prezentatoarea evenimentului .

Festivalul a avut sprijinul Primăriei și Consiliului Local al municipiului Orăștie. Radio Color a fost partener media.

 

 

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Cetățenii din Bozeș umiliți aseară de echipa lui Cărăguț (PSD): „sapă tu!”

Nu e prima dată când locuitorii din Geoagiu sunt umiliți de primarul în funcție Vasile Cărăguț, direct sau prin diverși funcționari și susținători ai acestuia, supărați de întrebările incomode care apar la întâlnirile cu cetățenii. În fața realității că la Geoagiu au rămas doar doi candidați pentru funcția de primar,  Cărăguț începe să simtă că va primi un bilet de vacanță prin vot din partea cetățenilor dezamăgiți de "performanțele" din […]

todaymai 12, 2024 730 2 3

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%