Fiii Comunei Romos s-au reunit duminică, în curtea școlii din localitate într-o sărbătoare dedicată tuturor celor care își au rădăcinile în satul încărcat de istorie și tradiție. Evenimentul a debutat cu un joc al călușarilor motiv de mândrie pentru fiecare romosan. Tradițiile sunt la loc de cinste în sufletul fiecărui romosan și asta a fost vizibil datorită numărului mare de persoane prezente la această sărbătoare.
Atmosfera a fost întreținută atât de artiști ai locului, dar și de artiști de renume binecunoscuți publicului. Pe scena amenajată în curtea școlii, au urcat Alin Ardelean, Ionuț si Diana Lupuț, Maria Stroia, Bianca Mara, Ovidiu Homorodean, Eugen Mihăilă, Mihai și Rareș Mihăilă, Adrian Lucaci și Aida Busuioc. Seara a fost încununată cu un regal susținut de Puiu Codreanu, artist de muzică populară și petrecere mult îndrăgit.
Cunoscută ca o susținătoare a tradițiilor, Vetuța Stănescu a salutat organizarea acestei ediții atât în fața publicului, cât și in exclusivitate pentru Radio Color:
„Astăzi, suntem mândri să-i salutăm pe cei care, plecând din Romos, au atins performanțe deosebite în diverse domenii. Fie că vorbim despre oameni de știință, artiști, profesori, medici sau antreprenori, ei sunt dovada vie a faptului că valorile și educația primite aici, în Romos, au fost fundația succesului lor. Ei sunt ambasadorii noștri în lume, cei care duc cu mândrie mai departe spiritul acestui loc. Însă, pe lângă respectul pentru tradiție și mândria pentru performanțele fiilor satului, trebuie să ne gândim și la viitorul acestei comunități. Sub conducerea primăriței noastre liberale, Mihaiela Csatlos – Primar comuna Romos, comuna Romos se află pe un drum al modernizării și dezvoltării. Împreună, am reușit să atragem investiții, să dezvoltăm infrastructura și să îmbunătățim serviciile pentru locuitorii noștri. Viitorul Romosului depinde de capacitatea noastră de a păstra echilibrul între respectul pentru tradiție și nevoia de progres„, a spus deputatul Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara.
În mijlocul romosanilor au mai fost și Călin Petru Marian, directorul APIA Hunedoara, Ovidiu Vlad, primarul ales al orașului Geoagiu, Ovidiu Laurențiu Bălan, primarul municipiului Orăștie, Emil Bîc, primarul comunei Beriu și Vasile Insășescu, primarul comunei Orăștioara de Sus. Călin Petru Marian a subliniat că aceasta este o sărbătoare a întregii comunități.
Comentarii (0)