Grav accident rutier pe DJ 687 A s-a petrecut în această dimineață, cauza fiind neacordarea de prioritate. În urma impactului a două autoturisme, 4 din cele 7 persoane implicate în accident au avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare, fiind transportate la spital de urgență din Hunedoara.
Conform comunicatului emis de Serviciul de Ambulanță Județean victime au fost un bărbat 34 ani cu traumatism abdominal și de mana stâng, un altul de 23 ani cu traumatism cranian, o femeie de 54 ani cu traumatism cranian cu pierderea stării de conștiență, plagă frontală, traumatism toracic și abdominal și un bărbat 50 ani cu traumatism cranio-facial.
Celelalte 3 persoane, printre care și o fetiță de 9 ani, nu au avut nevoie de investigații suplimentare.
ISU Hunedoara informează:
„În această dimineață, pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, la un accident rutier produs pe DJ 687 A. În sprijin, au acționat și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau 7 persoane. În urma impactului, 4 dintre acestea au fost asistate medical la fața locului, ulterior fiind transportate la spital, pentru investigații suplimentare.
Alte 3 persoane, printre care și o fetiță în vârstă de 9 ani, au fost evaluate de către echipajele de prim ajutor, fără a necesita îngrijiri medicale. Pompierii militari au asigurat la locul evenimentului măsurile specifice de preîntâmpinare a incendiilor.”
Din primele cercetări, poliţiştii sosiți la fața locului au stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani, din Călan, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687, din direcția DN 66 spre municipiul Hunedoara, la intersecția cu DC 106, a efectuat virajul la stânga în intersecție, neacordând prioritate de trecere unui autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 58 de ani, din judeţul Argeş, intrând în coliziune cu acesta. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Galerie foto:
Cosmina PRAȚ-A
Comentarii (0)