Actualitate

Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara alături de cetățeni la Serbările Naționale de la Țebea- Comunicat de presă

todayseptembrie 6, 2024 27

Background
share close

Duminică, 8 septembrie a.c., în localitatea Țebea din județul Hunedoara, va avea loc ediția aniversară a Serbărilor Naționale. Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, eroul național al Revoluției de la 1848, prilej cu care, la Panteonul Moților, sunt așteptați peste 10000 de oameni, veniți din toată țara, pentru a celebra moștenirea culturală a Ardealului. Ca în fiecare an, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara este alături de toți cei prezenți la evenimentul cultural-artistic și religios, luând toate măsurile necesare pentru ca acesta să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți.

 

Jandarmii și partenerii instituționali vor fi prezenți atât în proximitatea spațiilor de desfășurare a activităților pregătite de organizatori, cât și pe traseele de deplasare, pentru protejarea cetățenilor și prevenirea oricăror posibile incidente.  Suntem pregătiți să sprijinim comunitatea locală și vizitatorii care valorifică oportunitatea de a se conecta cu trecutul istoric al zonei împreună cu cei dragi și adresăm tuturor rugămintea de a ține cont de următoarele recomandări:

 

Respectați regulile stabilite de organizatori și cooperați cu forțele de ordine;

Adoptați un comportament preventiv, acordând o atenție deosebită celor mici, dacă aceștia vă însoțesc la manifestări;

Dacă aveți nevoie de ajutorul nostru, apelați cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau numărul unic de urgență 112.

 

Vă mulțumim pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de ordine publică adoptate pentru desfășurarea în bune condiții a acestui eveniment și ne bucurăm că suntem partenerul dumneavoastră de încredere, atunci când este vorba despre „siguranță”!

 

Sursă: Compartimentul Informare, relaţii publice şi cu publicul IJJ Hunedoara

 

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Politică

Nicolae Ciucă: ostaș în slujba țării

„Îmi iubesc țara și nu uit nicio clipă că jurământul pe care l-am depus, ca ostaș în slujba României, e să îmi apăr patria. Și asta nu se face doar cu arma în mână. Se face cu inima curată și cu gândul că după noi rămân doar lucrurile bune pe care le-am făcut. Oriunde ne-am afla și oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim.‟   Paginile acestei […]

todayseptembrie 6, 2024 188

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%