Actualitate

Hoț din Hunedoara condamnat la închisoare, prins de polițiști

todayiulie 17, 2025 11

Background
share close

 Un bărbat în vârstă de 36 de ani din municipiul Hunedoara, condamnat definitiv pentru furt calificat, a fost depistat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. Acesta avea de executat o pedeapsă de 3 ani de închisoare, conform unui mandat emis de Judecătoria Hunedoara.

Potrivit informațiilor oferite de IPJ Hunedoara, în perioada iulie – august 2024, bărbatul a săvârșit opt fapte de furt calificat, vizând atât locuințe private, cât și societăți comerciale. Prejudiciul total cauzat, constând în bunuri și bani, este estimat la aproximativ 16.000 de lei, însă polițiștii au reușit recuperarea a peste 80% din valoarea acestuia.

Condamnatul a fost identificat și reținut în cursul zilei de 16 iulie, pe raza municipiului Hunedoara. Ulterior, a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul Deva, unde își va executa pedeapsa.

Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii din județ au pus în aplicare, de la începutul anului, 55 de mandate și sentințe penale, privind persoane condamnate la pedepse privative de libertate.

Carmen COSMAN – PREDA

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Un orăștian va deveni Secretar General al Partidului Național Liberal

Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a propus, astăzi, la Congresul extraordinar,  un orăștian în funcția de Secretar General. Urmează ca la prima ședință de Birou Politic Național propunerea să fie validată. Dan Motreanu s-a născut în Orăştie, în 1970. În 1995 a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie – Istorie la Timişoara, după care s-a stabilit la Alba Iulia, unde a lucrat ca profesor de Istorie și Cultură civică, dar şi ca jurnalist,la ziarul Observator și corespondent al agenției […]

todayiulie 12, 2025 1283

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%