Grup infracțional la nivelul județului Hunedoara au intrat sub lupa DIICOT și a Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara. Cincisprezece percheziții domiciliare pe raza județului, într-o zi în care la nivel național s-a demarat o amplă acțiune îndreptată împotriva celor care comercializează droguri de risc și de mare risc
La data de 26 septembrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, efectuează 15 percheziții domiciliare, în județul Hunedoara, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, trafic de droguri de risc și mare risc și introducerea sau scoaterea din țară de droguri de mare risc.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2022, o persoană bănuită ar fi racolat mai mulți tineri, consumatori de droguri, constituind un grup infracțional organizat, în scopul cumpărării de droguri, la prețuri de 30 – 50 de lei gramul și vânzării, ulterioare, cu 150 – 250 de lei doza.
Pentru membrii grupului infracțional care ar fi avut rolul de a intermedia tranzacții (dealeri) ar fi fost fixat un preț preferențial de 100 de lei gramul de cristal (3-CMC, drog de mare risc).
11 persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Cosmina Prața
Comentarii (0)