Directoratul Hidroelectrica are de azi un nou șef. Karoly Borbely a fost numit în funcţia preşedinte al instituției, pentru un mandat de 4 ani, informează compania printr-un comunicat transmis Bursei de la Bucureşti. Începând de ieri, Consiliul de Supraveghere a revocat, din funcţia de membri provizorii ai Directoratului Hidroelectrica, pe Bogdan-Nicolae Badea, Cristian Vlădoianu, Marian Bratu, Răzvan Ionuţ-Pataliu şi Andrei-Dominic Gerea.

“Hidroelectrica informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări de Legea 111/2016, în cadrul şedinţei Consiliului de Supraveghere din data de 6 noiembrie 2023, Consiliul de Supraveghere a hotărât numirea în funcţia de membri ai Directoratului pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 7 noiembrie 2023, a următoarelor persoane: Karoly Borbely, în funcţia de membru al Directoratului Hidroelectrica şi Preşedinte al Directoratului (Director General Executiv sau Chief Executive Officer – “CEO”); Bogdan-Nicolae Badea, în funcţia de membru al Directoratului Hidroelectrica (Chief Investment Officer – “CIO”); Radu-Ioan Constantin, în funcţia de membru al Directoratului Hidroelectrica (Chief Administrative Officer – “CAO”); Marian Fetita, în funcţia de membru al Directoratului Hidroelectrica (Chief Financial Officer – “CFO”); Ianas Rădoi, în funcţia de Membru al Directoratului Hidroelectrica (Chief Operating Officer – “COO”)”, se arată în comunicatul companiei.
În acest moment, Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi, în același timp, principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. La ora actuală, compania exploatează un număr de 187 de centrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
Comentarii (0)