Actualitate

În luna februarie, mai multe localități hunedorene vor semna contractele pentru insulele ecologice digitalizate

todayfebruarie 9, 2023 59

Background
share close
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a aprobat 167 de cereri de finanțare în cadrul apelului de proiecte pentru construirea de insule ecologice digitalizate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă 2020-2026.
Autoritățile publice locale din România au depus 169 de cereri de finanțare în cadrul apelul de finanțare deschis în perioada 15 septembrie – 24 noiembrie 2022, având o alocare financiară de 1,28 miliarde de lei. Au fost aprobate 167 de cereri de finanțare pentru un număr total de 8.395 de insule ecologice digitalizate, cu o valoare de 579 milioane lei. Se estimează că semnarea contractelor de finanțare în cadrul acestei subinvestiții va avea loc până la finalul lunii februarie.
În județul Hunedoara, au fost aprobate cererile următoarelor unități administrativ-teritoriale: Deva, Hunedoara, Petroșani, Orăștie, Brad, Hațeg, Călan, Simeria, Geoagiu, Vulcan, Aninoasa, Lupeni și Petrila.
Conform planului de investiții, până la finalul lunii septembrie 2024 se vor realiza și operaționaliza cel puțin 7.000 de insule ecologice digitalizate.
Ce însemnă o astfel de insulă ecologică digitalizată? Este un ansamblu de containere prin care se intenționează adoptarea principiului „plăteşte pentru cât arunci”, în funcție de deşeurile colectate separat: hârtie şi carton, plastic şi metal, sticlă, deşeuri biodegradabile și reziduale.
Acestea funcționează pe bază de cartele de acces, fapt care va împiedica depozitarea deșeurilor în alte locuri decât în cele special amenajate, amplasate în proximitatea locuințelor cetățenilor.
Astfel de ansambluri permit colectarea separată a deșeurilor in diferite tipuri de containere subterane (care necesită lucrări de construcții și montaj) sau supraterane (care nu necesită construcții și montaj).
Ele vor fi protejate împotriva actelor de vandalism și împotriva accesului neautorizat. În plus se va folosi accesul digitalizat pentru persoanele  fizice arondate, printr-un modul GSM pentru transmisie date către o interfață de facturare pentru toate UAT-urile beneficiare.
Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui cost unitar eligibil, după cum urmează: insule supraterane încasetate cu containere – alocare de 10.000 euro/insulă, fără TVA; insule supraterane cu containere individuale – alocare de 19.000 euro/insulă, fără TVA; insule subterane cu containere individuale – alocare de 50.000 euro/insulă, fără TVA.
„Județul Hunedoara se află în topul clasamentului cererilor depuse și aprobate, acesta fiind un semnal clar din partea autorităților publice locale că își doresc cu adevărat să producă o schimbare în ceea ce privește sistemul de management al deșeurilor. România modernă are nevoie de o schimbare de paradigmă și în gestionarea problemei deșeurilor. Comunitățile europene au implementat astfel de sisteme, care s-au dovedit a fi foarte eficiente, iar modelul de bună practică trebuie adaptat și implementat și în țara noastră. Îi felicit pe primarii hunedoreni care s-au mobilizat exemplar pentru realizarea acestor proiecte.” – a declarat prefectul județului Hunedoara.
Cosmina PRAȚA

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Gheața, zăpada și țurțurii un pericol pentru cine trece pe lângă Consiliul Județean Hunedoara

Trecătorii deveni puși în pericol de țurțurii apăruți pe clădirea Consiliului Județean Hunedoara. Pentru înlăturarea lor, dar și a gheții și zăpezii din zona clădirii, au intervenit  în această dimineață, pompierii Detașamentului din Deva. Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara informează că pentru această misiune „intervenția pompierilor a fost realizată cu o Autospecială de Intervenții și Salvare de la Înălțime , iar la finalul misiunii de prevenire a posibilelor […]

todayfebruarie 9, 2023 43

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%