Pe parcursul nopții trecute, pompierii militari din cadrul Detașamentului Petroșani, cei ai Gărzii de Intervenție Lupeni și SMURD Vulcan au fost solicitați pentru stingerea a 3 incendii.
Astfel, primul incendiu semnalat prin apel la numărul unic de urgență 112, a avut loc la Aninoasa. La locul solicitării s-au mobilizat pompierii din Petroșani cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și echipajul SMURD Vulcan, constatând faptul că incendiul se manifesta la coșul de fum al unei case. În cel mai scurt timp, incendiul care a avut drept cauză de producere – coșul de fum necurățat, a fost stins și astfel pagubele materiale au fost reduse.
În jurul orei 01.00, pompierii petroșeneni au fost alertați de producerea unui incendiu într-o fostă școală din municipiu. La sosirea echipajelor de intervenție la fața locului, focul se manifesta într-o sală de clasă de la etajul 2 al clădirii, cu reale posibilități de propagare la celelalte încăperi și la acoperișul școlii. Pompierii au acționat timp de 2 ore în acest caz și din fericire, nicio persoană nu a fost surprinsă de eveniment. Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind – focul deschis în spații închise.
La ora 06.30, pompierii din Lupeni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la o casă parohială din cartierul Bărbăteni, unde cel mai probabil, din cauza unui mijloc de încălzire lăsat nesupravegheat, a izbucnit un incendiu care s-a manifestat la podul locuinței. Echipajele operative au acționat cu promptitudine și au lichidat incendiul în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime.
Comentarii (0)