Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 decembrie 2022, a inculpatului PAVĂL CONSTANTIN.
Acesta este consilier juridic principal al primăriei municipiului Lupeni, și a fost reținut pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
Într-un comunicat, procurorii DNA susțin că, în cauză, există date și probe care conturează infracțiunea pentru care juristul primăriei Lupeni a fost pus sub acuzare.
„În perioada octombrie – noiembrie 2022, inculpatul Pavăl Constantin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri suma de 50.000 euro pentru a-l „ajuta” să concesioneze o suprafață de teren de 160 mp, aflată în proprietatea Primăriei municipiului Lupeni. Precizăm că, anterior, inculpatul fusese desemnat printr-o dispoziție a primarului să facă parte din comisia de negociere directă ce avea ca obiect concesionarea terenului respectiv.
După mai multe negocieri, suma finală care i-ar fi fost remisă inculpatului Pavăl Constantin ar fi fost de 7.000 de euro, plătibilă într-o singură tranșă. De menționat este faptul că, după primirea banilor, „problema” omului de afaceri ar fi fost rezolvată în doar o zi și jumătate, respectiv pe data de 03 noiembrie 2022.”
Inculpatului Pavăl Constantin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Astăzi, inculpatul va fi prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii precizează în comunicatul emis „că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
Cosmina PRAȚA
Comentarii (0)