Deputatul Vetuța Stănescu – președintele Organizației Județene a PNL Hunedoara este femeia care a demonstrat că și într-o lume considerată încă a bărbaților poți face performanță și carieră și că feminitatea nu este sinonim cu vulnerabilitatea. Agerimea minții, bunul simț, forța argumentației, perseverența și munca în echipă înlocuiesc cu succes argumentul ”puterii masculinității”.
Apropiații spun că, poate cele mai potrivite termene care o caracterizează pe Vetuța Stănescu, omul care a reușit să demonstreze că femeile pot schimba mentalități, sunt perseverența și curajul implicării, dublate de o muncă susținută pusă în folosul oamenilor.
Prima femeie în conducerea CJ Hunedoara și primul președinte de partid femeie!
În prezent deputat PNL de Hunedoara, Vetuța Stănescu s-a născut în data de 29 septembrie 1969, în localitatea Sălașu de Sus județul Hunedoara, județ pe care aceasta îl reprezintă acum în Parlamentul României. A absolvit în anul 1994 Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice din Timișoara, cu specializarea Utilaj Tehnologic Chimic, urmându-și apoi studiile de masterat, la aceeași instituție, în domeniul Inginerie și Tehnologie laser, în anul 1995.
În anul 2007 Vetuța Stănescu își încheie studiile la Facultatea de Științe a Universității din Petroșani, specializarea Finanțe și Bănci, îar în 2008 adaugă în CV-ul universitar un masterat în Administrație publică, în contextul legislației actuale.
Parlamentarul hunedorean a ocupat în decursul timpului mai multe funcții în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate – șef serviciu, director executiv relații cu furnizorii, planificare și prognoză. A fost director financiar contabil al Spitalului Județean de Urgență în perioada 2010 – 2015.
Pas cu pas, spre succes
Anul 2012 avea să aducă un nou capitol în viața Vetuței Stănescu: intrarea în politică. Cu dorință de schimbare, aceasta a reușit să demonstreze că poate urca treaptă cu treaptă pe scara ierarhică a partidului, astfel că la doar trei ani de la înscrierea în Partidul Național Liberal, accepta preluarea unei funcții importante și înfăptuia o premieră pentru județul Hunedoara: Vetuța Stănescu devenea prima femeie vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, de la înființarea Consiliilor Județene în România.
A confirmat că alegerea sa în această funcțe nu a fost întâmplătoare și a făcut față cu brio acestei provocări, astfel că și-a continuat cu succes parcursul poltiic, fără să uite în niciun moment de unde a plecat și fără să se îndepărteze de la crezurile sale și, mai ales, să se îndepărteze de oameni.
În perioada 2016 – 2019, Vetuța Stănescu a fost consilier județean din partea PNL. Tot în 2019 a devenit președinte – director general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, iar anul 2020 i-a adus și funcția de secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
Anul 2020 mai aduce o premieră pentru județul Hunedoara, a cărui actor principal este tot Vetuța Stănescu, care a devenit femeie din județ care să dețină președinția unei organizații județene a unui partid, respectiv Partidul Național Liberal Hunedoara.
La ora actuală, este deputat în Parlamentul României, în urma alegerilor din decembrie 2020, dar și președintele filialei județene a Partidului Național Liberal și a perseverat în crezul său care spune că politica se face pentru oameni, nu pentru politicieni. Rezultatele muncii sale în Parlament o confirmă, iar activitatea din Camera Deputaților este continuată în teritoriu, cu oameni, între oameni.
Este mereu acolo unde este nevoie și știe că, împreună, putem construi o viață mai bună.
Astăzi, doamna Vetuța Stănescu își serbează ziua de naștere și ne face o deosebită plăcere să ne alăturăm celor care îi urează ”La Mulți Ani!”, multă sănătate, fericire și putere de muncă alături de cei dragi!
Comentarii (0)