Laurențiu Paicu , arhitect orăștian a fost dublu premiat, în acest an, la Gala Excelenței si Performanței editia 2022. Joi , 6 octombrie , tânărul autor al unui portofoliu generos cu peste 200 de proiecte în arhitectură , a primit premiul pentru „Designerul interior al anului 2022 ” și premiul de „Excelență în Educație și Design”.
Laurențiu Paicu, născut în Orăștie, a absolvit Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, si Facultatea de Arhitectură din Oradea si Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București ca șef de Promoție, apoi urmând Doctoratul în Arhitectură.
Tânărul arhitect s-a remarcat cu fiecare prilej pe care l-a avut. Și-a realizat proiectul de diplomă – Muzeul Maritim Constanța – chiar sub comanda celui care avea să preia în 2018 portofoliul de arhitect șef al Oradiei, arhitect dr. Radu Fortiș. Scopul proiectului era de “a revitaliza, regenera și reabilita întreaga zonă a falezei Digului de Nord, zonă intens populată de turiști, dar care era complet neglijată”. Laurențiu Paicu a mărturisit că a făcut primii pași pe piață în 2015, ca fiind “un boboc speriat proaspăt ieșit din facultate, dar cu multă determinare, voință și pasiune pentru Designul Interior”.
Munca sa de tânăr arhitect este completată ca o prezență notabilă în lumea mass-mediei. Laurențiu Paicu ține Rubrica de Design Interior la Metropola TV, a fost realizator TV la rubrica Fresh Interior la A7TV și predă Design de Arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București. Gala în care a fost premiat designerul e un concept al realizatoarei TV, Adela Diaconu.
”Vineri, 14 octombrie, la ora 10:00, Ministerul Dezvoltării va lansa cel de-al doilea apel de proiecte pentru dezvoltarea durabilă a localităților din România, prin investiții în infrastructura locală, finanțate din Fondul Local al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investițiile finanțate vor susține atât reziliența și tranziția verde a zonelor urbane și rurale, cât și reducerea disparităților teritoriale la nivel regional, intra-regional și intra-județean”, a anunțat ministrul Cseke Attila. […]
Comentarii (0)