Tribunalul București a pronunțat sentința în dosarul penal intentat cântăreței Lidia Buble: un an de închisoare cu suspendare pentru dare de mită, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DIICOT pentru că a mituit doi agenți de poliție ai Brigăzii Rutiere București pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest.
Potrivit deciziei instanței în dosarul numărul 33598/3/2021, Lidia Buble a primit un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiuniii de dare de mită, însă magistrații au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani.
Cântăreața trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:
„În baza art. 91 c.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare pe o durată de 2 ani.
În baza art. 93 alin. 1 şi alin. 2 lit. b c.pen pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:
a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii în comunitate.”
Cântăreața a mai fost obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunității la Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă sau la Direcția de Asistență Socială și Protecție Socială a Sectorului 1 din București, pe o perioadă de 90 de zile.
Cosmina PRAȚA
Comentarii (0)