Actualitate

Mamografii gratuite la spitalele din Orăștie și Simeria

todayoctombrie 18, 2023 47

Background
share close
De aceste examinări beneficiază toate femeile cu domiciliul în județul Hunedoara, cu vârste cuprinse între 50 și 69 de ani. De altfel, luna octombrie este „Luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân”, fiind denumită și luna roz. În această perioadă, medicii îndeamnă femeile să acorde mai multă atenție propriei sănătăți și le reamintesc că, printr-un control realizat la timp, cancerul de sân poate fi descoperit și vindecat.
La nivelul județului Hunedoara se derulează de mai multe luni un proiect regional de depistare precoce a cancerului de sân inițiat de spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara și Institutul Oncologic „Prof.dr. Ion Chiricuță” din Cluj Napoca, susținut de Consiliul Județean Hunedoara.
Demersul are ca scop creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce pentru acest tip de patologie.
Programările pentru mamografii se fac la numerele de telefon: 0745.620.965, 0748.884.476, 0748.296.606. Rezultatul testului va fi comunicat prin poștă sau telefonic, în cel mult 2 săptămâni de la examinare.
Sursa: CJ Hunedoara
Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Astăzi au început înscrierile la admiterea în școlile postliceale ale MAI

Înscrierile încep miercuri, 18 octombrie. 2880 de locuri sunt disponibile după cum urmează: Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina – 1340; Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”- Cluj-Napoca – 300; Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea – 240; Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgăşani – 350; Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” – Fălticeni – […]

todayoctombrie 18, 2023 105

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%