Manifestările închinate memoriei Eroului Național Avram Iancu, desfășurate la 151 de ani de la moartea sa, au reunit la Țebea mii de români. În cursul dimineții, Serbările „Crăișorului Munților”, desfășurate la Panteonul Moților din Țebea, au debutat cu o slujbă de pomenire, oficiată de episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a spus:
„Lupta pentru dobândirea fericirii națiunii române trebuie purtată astăzi nu cu arme ucigătoare de trup, nu cu agresivitate distrugătoare, ci cu multă înțelepciune, într-o unitate indestructibilă, și printr-o participare activă a tuturor. Fără cârpire, fără învinuire, fără dezertare și renunțare, înlăturând dezbinarea, invidia, ura, iubirea de sine și interesele personale, în detrimentul celorlalți, a celor mulți. Iancu a murit pentru popor, dar și poporul a murit pentru Iancu. Aceasta este măsura dragostei între păstor și turmă, între conducători și cei care sunt conduși. De aceea astăzi, stând în fața eroului nostru, să-i făgăduim cu sinceritate asumarea participării noastre la respectarea testamentului său și, având credință în puterea și ajutorul lui Dumnezeu, să păstrăm aprinsă flacăra iubirii de patrie și să luptăm pentru propășirea neamului nostru, călăuzindu-ne viața după valorile creștine care ne înfrățesc și care ne îndeamnă să privim cu multă responsabilitate nu doar către prezent, ci și către viitor.”

Serbările organizate au adus în Țara Zarandului, la mormântul „Crăișorului Munților”, liderii actualei coaliții, dar și lideri ai opoziției. Din partea coaliției, au fost prezenți Președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, Secretarul General al Guvernului, Mircea Abrudean, Secretarul General al Partidului Național Liberal, Lucian Bode, deputatul Vetuța Stănescu, precum și europarlamentari, senatori, deputați și primari din județul Hunedoara și județele limitrofe Opoziția a fost reprezentantă la Țebea de Diana Șoșoacă și George Simion, fiind vizibili printre participanți.
Într-o zi solemnă de comemorare s-au auzit huiduieli în timpul discursurilor. Acestea veneau din partea simpatizanților AUR care astăzi au venit organizat, „înarmați” cu steaguri și sloganuri și așteptau „cuminți” momentul lui „HUOOOO”, iar ocaziile nu au lipsit.

Surprize printre simpatizanții AUR
Recent și-a manifestat interesul de a se afilia grupului AUR, iar, azi, Vasilică Potecă și-a făcut apariția în public printre noii săi prieteni politici. Iar la depunerea de coroane, grupul AUR condus de liderul său George Simion, avea printre susținători pe Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva, condamnat penal.
Nicolae Ciucă, Președintele Senatului a reamintit importanța României ca pol pentru securitatea și stabilitatea europeană

„România de astăzi trece prin încercări multiple şi complexe. Avem un război la graniţele României, dar avem şi forţa şi aliaţii potriviţi, de această dată. Avem de luat decizii importante pentru a creşte economia României şi pentru a face marele salt către dezvoltarea accelerată. România este astăzi poarta estică cea mai importantă către Europa. Suntem deja un pol vital pentru securitatea şi stabilitatea europeană, dar trebuie să facem un salt înainte şi să ne transformăm într-un pol de dezvoltare pentru întreaga regiune”, a mai arătat preşedintele Senatului.
In acest an se împlinesc 151 de ani de la moartea „Crăișorului Munților”. Avram Iancu a rămas în conștiința românilor ca eroul de la 1849 al cărui testament este adeseori reamintit.
„Unicul dor al vieții mele este să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acum, durere, fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd că speranțele mele și jertfa adusă se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea; un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară și hotărât dispun ca după moartea mea toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul națiunii, pentru ajutoriu la înființarea unei academii de drepturi, tare crezând că luptătorii noștri cu arma legii vor putea scoate drepturile națiunii mele.” spunea Avram Iancu.
El a fost un simbol al revoluției pașoptististe al cărui mesaj a devenit oricând actual.
Cosmina Prața
Comentarii (0)