Județul Hunedoara este în topul fruntașilor care au beneficiat de aplicarea legii 123/2023. Până azi, legea inițiată de deputatul PNL Vetuța Stănescu a permis unui număr de 5476 de cetățeni să depună cererile pentru obținerea titlurilor de proprietate în zonele necooperativizate. În perioada Iulie – Octombrie au fost validate 62 de cereri pentru o suprafață totală de 2.735.206mp.
Instituția Prefectului a urmărit acest aspect, și astăzi, Marian Călin Petru, prefectul județului Hunedoara a declarat următoarele:
„Începem săptămâna cu vești foarte bune! Județul Hunedoara este în topul fruntașilor, la nivel național, la numărul de cereri depuse până acum în baza legii inițiate de deputatul hunedorean Vetuța Stănescu și Partidul Naţional Liberal.
Am reușit să îi scăpăm pe oameni din a merge în instanță pentru a intra în posesia pământului moștenit din generație in generație, prin Legea 123/2023! I-am scutit de bani cheltuiți prin procese care durează ani de zile și de drumurile obositoare și anevoioase!
Termenul limită pentru depunerea cererilor pentru obținerea titlurilor de proprietate privată din zonele necooperativizate este 18 noiembrie 2023!
Alături de colegii din Instituția Prefectului, am luat la pas numeroase localități din județul Hunedoara pentru a promova legea în rândul cetățenilor. Am cooptat primarii în acest demers, am stat de vorbă cu oamenii, am oferit suportul tehnic și cred că am făcut o treabă foarte bună!
Vă mulțumesc, tuturor, pentru eforturile depuse și pentru implicarea neechivocă!
Iar pe cetățenii care încă nu au depus cerea, îi încurajez să profite de timpul rămas și să meargă la primăria de pe raza localității de care aparțin!”
Cosmina Prața
Comentarii (0)