Având în vedere faptul că în perioada următoare se preconizează o creștere semnificativă a cererilor de preschimbare a permisului de conducere (peste 8000), Instituția Prefectului-Județul Hunedoara, împreună cu conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara, anunță că vin în sprijinul locuitorilor județului prin creșterea capacității operaționale de preluare și soluționare a cererilor de preschimbare a permiselor de conducere prin organizarea activităților cu publicul în data de 26.11.2022.
Pentru reducerea în continuare a perioadei de așteptare dintre proba teoretică și cea practică pentru obținerea permisului de conducere vor fi luate în continuare unele măsuri administrative. Astfel, sâmbătă – 26.11.2022, se va organiza o nouă sesiune de examinare pentru proba practică în municipiul Deva.
Începând cu luna august 2021 la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara au fost efectuate mai multe demersuri pentru reducerea timpilor de așteptare pentru operațiunile desfășurate, înregistrându-se următoarele progrese:
-
proba practică în vederea obținerii permisului de conducere de la 130 de zile la 49 de zile;
-
proba teoretică în vederea obținerii permisului de conducere de la 58 de zile la 29 de zile;
-
operațiunile de înmatriculare/transcriere a vehiculelor de la 17 zile la o zi.
Programările pentru preschimbarea permiselor de conducere se efectuează pe site-ul https://www.drpciv.ro pentru ghișeele din mun. Deva sau https://hd.prefectura.mai.gov.ro pentru ghișeele de la punctul de lucru secundar din municipiul Petroșani.
Programările/reprogramările pentru proba practică se efectuează la ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara în ordinea solicitării și în limita locurilor disponibile.
Comentarii (0)