În data de 20 noiembrie 2025, Facultatea de Inginerie din Hunedoara – Universitatea Politehnica Timișoara a organizat Ceremonia de Aniversare a 55 de ani de învățământ superior hunedorean. Acest eveniment special a avut loc în Aula Magna a Facultății de Inginerie din Hunedoara. Evenimentul aniversar „55 de ani de învățământ superior hunedorean” a adus în prim-plan realizările facultății de-a lungul celor peste cinci decenii de existență, a celebrat reușitele cadrelor didactice, ale studenților și absolvenților și a prezentat parteneriatele cu mediul economic, administrativ și socio-cultural.
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, conferențiar univ. dr. ing. Florin Drăgan, a prezentat istoria învătământului universitar în România, gândit să păstreze spiritul, moștenirea și năzuințele poporului român.
Conferenţiar dr. ing. ec. Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății, a reamintit istoria înființării Facultății de Inginerie din Hunedoara, parte a instituției timișorene.

Reprezentanții Primăriei Hunedoara, Prefecturii Hunedoara, Consiliului Județean, Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara și ai Ligii Studenților au elogiat, la acest moment aniversar, instituția de învățământ recunoscută în mediul universitar.




Directorul Centrului de Excelență Hunedoara, invitată la aniversarea celor 55 de ani de existență, prof. Cristina Vlad a declarat:
„Colaborarea cu Facultatea de Inginerie din Hunedoara ne permite să aducem studiul teoretic mai aproape de cerințele practice, oferind elevilor din Centrul de Excelență oportunități reale de dezvoltare profesională și personală”

Invitată la eveniment, Adriana Chira, directorul Colegiului Național ,,Aurel Vlaicu” din Orăștie a declarat:
,,Dorim mult succes Facultății de Inginerie în continuare, progres și inspirație pentru viitoarele proiecte și inovații și așteptăm cu entuziasm noi oportunități de colaborare.”

Foto:
Inspector şcolar pentru management institutional, Armean Lena cu Director CEX, Cristina Vlad și Director CNAV, Adriana Chira
La eveniment, în apropierea Aulei Magna, am vizitat laborator de robotică sponsorizat de DRÄXLMAIER, prezentat de profesorul de robotica de la Centrul de Excelență, Șef lucr. dr. ing Paul Țoța.




La mulți ani învățământului superior hunedorean! Vivat academia, Vivant professores!
Comentarii (0)