Material comandat de PNL Filiala Hunedoara, executat de SC COLOR EXPRES SRL, CMF 11240002
O Românie prosperă și sigură, acesta este angajamentul Partidului Național Liberal pentru toți românii. PNL a lansat de curând cele două programe pentru alegerile care urmează, respectiv programul președintelui PNL Nicolae Ionel Ciucă pentru alegerile prezidențiale și programul de guvernare al partidului pentru alegerile parlamentare.
Cele două programe sunt complementare și prezintă o viziune comună de dreaptă: o
Românie prosperă și sigură și angajamentul PNL pentru familie, comunitate și țară.
Partidul Național Liberal și Președintele PNL Nicolae Ionel Ciucă, în care avem deplină încredere că ne va reprezenta ca și până acum cu demnitate, onoare, cinste și responsabilitate, vin în fața tuturor cetățenilor cu obiective clare care să conducă la consolidarea clasei de mijloc din România, dar și să aducă siguranța românilor sub toate aspectele (siguranță națională, siguranță economică
și socială, siguranță pe străzi, în școli și în mediul online, siguranță energetică, un
mediu înconjurător sigur și curat).
Ca viitor președinte al României, Nicolae Ionel Ciucă își propune ținte clare pe care, sprijinit de PNL, știe și poate să le atingă:
– Valorificarea poziției geostrategice a României în regiune, în NATO și UE,
respectiv o voce mai puternică a țării noastre în organismele internaționale, o
Românie care contează mai mult.
– Susținerea libertății individuale și a democrației în țară, împreună cu o justiție
corectă și eficientă.
– Susținerea familiilor românești, apărarea identității și a valorilor naționale.
– Consolidarea unui stat eficient și corect, în slujba cetățenilor, cu marile sisteme
publice reformate.
Angajamentul PNL pentru țară, pentru fiecare familie, pentru fiecare comunitate se centrează pe om, pentru că o Românie prosperă nu se poate construi fără asigurarea unei vieți mai bune a fiecărui cetățean.
Ca viitor partid de guvernare, PNL își propune creșterea salariului mediu net pe economie de la 5.000 lei, cât este în prezent, la 7.000 până la finalul mandatului; Crearea, prin investiții și sprijinirea mediului de afaceri, a 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul anului 2028; Creșterea economică a produsului intern brut (PIB) cu 3% anual și obținerea unui PIB pe cap de locuitor la nivelul a 90% din media UE; Menținerea cotei unice de impozitare și a plafonului de impozitare pentru microîntreprinderi; Apărarea pilonului doi de pensii și majorarea etapizată a contribuției la acest pilon, de la 4,75% la 6%; Modernizarea a 50 de spitale mari prin PNRR și fonduri europene; Darea în exploatare a încă 1.200 de noi kilometri de autostradă și drum expres
până la finalul lui 2028; Dezvoltarea satului românesc și a comunităților rurale este un obiectiv major al PNL. De aceea am lansat Pactul pentru satul românesc prin programul de guvernare și de aceea vom asigura susținerea agriculturii prin creșterea suprafețelor irigate cu 1 milion de hectare până în 2028.
Așa cum am dovedit în decursul timpului, nu prin vorbe, ci prin fapte, PNL este partidul primarilor performanți și al proiectelor mari pentru România.
Cel mai recent proiect istoric al PNL care modernizează România este programul Anghel Saligny. Iar lucrurile bune trebuie să fie continuate. Astfel, PNL va dezvolta programul „Anghel Saligny Plus”, prin care să extindem rețelele de apă și canalizare cu 24.000 de kilometri și conectăm 700.000 de gospodării. De asemenea, ne-am propus ca ținte principale construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și exploatarea gazului la Marea Neagră. România va deveni, astfel, un mare producător de energie și va atinge independența energetică.
În plus, avem în vedere aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Programul prezidențial al lui Nicolae Ciucă și programul de guvernare al PNL sunt programe
serioase, de dreapta, cu credibilitate bazată pe rezultatele la guvernare ale partidului din ultimii 5 ani, dar și pe forța echipei liberale din teritoriu, adică circa 1.150 de primari, 12 președinți de
CJ, peste 11.500 de consilieri locali și 350 de consilieri județeni plus europarlamentarii și parlamentarii partidului.
Partidul Național Liberal are o istorie de un secol și jumătate și este partidul modernizării României și al apropierii țării noastre de Occident.
Suntem cei care oferim României o direcție clară, bazată pe marile valori clasice ale liberalismului, pe încrederea în economia privată și în munca românilor. Votul pentru Nicolae Ciucă și pentru PNL este unul pentru prosperitate și pentru siguranță, pentru familie, comunitate și țară.
Partidul Național Liberal Filiala Hunedoara
Comentarii (0)