Vlaicu la înălțime, echipa de informatică a liceului orăștian coordonată de profesorul Daniel Popa din nou top. Patru elevi de la Vlaicu au participat în lotul olimpic al României la Olimpiada Internațională de Informatică în Echipe (IIOT), organizată de Republica Arabă Siriană, într-un format online. Cei patru orăștieni sunt Alexandru-Raul TODORAN, Rareș Horațiu GHERASĂ, Antonia Camelia GRIDAN și Marius DÎNȘOREAN și au obținut medalia de argint
Lotul olimpic al României a cucerit trei medalii – două de argint și una de bronz.
Medalie de argint au obținut echipele:
– „Vlaiq”, de la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu”, Orăștie, județul Hunedoara, formată din elevii Alexandru-Raul Todoran, Rareș Horațiu Gherasă, Antonia Camelia Gridan și Marius Dînșorean, coordonată de prof. Daniel Popa.
– „Andrei”, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București, formată din elevii Andrei-Cristian IVAN, Andrei CHERTEȘ, Andrei MARCIUC, Paul Andrei IORGULESCU, coordonată de prof. Victor MANZ.
– Medalia de bronz a fost obținută de echipa „Masters Of Backtracking”, de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț, formată din elevii Cristian LUCHIAN, David VIȘAN, Ștefan Claudel NEAGU și Samuel ȘOIMARU, coordonată de prof. dr. Gheorghe MANOLACHE”, arată Ministerul Educației.
Cosmina Prața
Comentarii (0)