Actualitate

Percheziții de amploare în Hațeg: Arme confiscate și amenzi rutiere aplicate de polițiști

todayoctombrie 30, 2024 39

Background
share close

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de alte structuri de ordine publică și de 16 jandarmi de la I.J.J. Timiș, au efectuat ieri șase percheziții domiciliare în orașul Hațeg. Vizată a fost locuința unui bărbat de 54 de ani, unde au fost descoperite două pistoale deținute ilegal. Armele au fost confiscate, iar cercetările continuă pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. În cadrul aceleași acțiuni, au fost aplicate 12 amenzi rutiere în valoare totală de aproximativ 7.000 de lei și au fost reținute două certificate de înmatriculare.

 

Descinderi ale polițiștilor pe raza orașului Hațeg 
         „Polițiștii din cadrul Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul a aproximativ 40 de colegi din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, precum și din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului de Acțiuni Speciale, au pus în executare, ieri, 29 octombrie a.c., șase mandate de percheziție domiciliară.  Polițiștii au descins pe raza orașului Hațeg, la locuințele folosite de un bărbat în vârstă de 54 de ani. În urma perchezițiilor, au fost identificate 2 arme scurte – tip pistol, susceptibile a fi deținute fără drept.  Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării și administrării probatoriului în cauză.  Polițiștii continuă cercetările privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În cadrul aceleiași acțiuni, s-au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.980 lei, pentru nereguli constatate la regimul rutier. De asemenea, polițiștii au reținut 2 certificate de înmatriculare. Acțiunea a beneficiat de sprijinul a 16 jandarmi din cadrul I.J.J. Timiș.” a transmis IPJ Hunedoara, prin purtătorul de cuvânt Nistor Maria Iuliana.

 

 

Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Prefectul Florina-Doris Visirin felicită noii aleși locali din județul Hunedoara: „Respectați jurământul și serviți cu devotament cetățenii

Luni seara, prefectul Florina -Doris Visirin a transmis un mesaj pentru cei care au depus jurământ să fie în slujba cetăţenilor după cum îi duce priceperea. „În această seară, Instituția Prefectului – Județul Hunedoara a finalizat învestirea noilor primari și constituirea noilor Consilii Locale. Pe această cale, doresc să-i felicit și pe aleșii locali cărora nu am avut ocazia să le transmit personal felicitările mele. Totodată, doresc să-i asigur că […]

todayoctombrie 29, 2024 20

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%