Actualitate

Peste 160 de intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni în acest weekend

todayseptembrie 16, 2024 30

Background
share close

În ultimele trei zile, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență  Hunedoara au fost implicate în rezolvarea a 162 de misiuni și intervenții pentru protejarea comunității. O mare parte dintre intervenții, respectiv 123, au fost dedicate acordării primului ajutor medical. Cazurile au fost gestionate cu precădere de către Detașamentele din Deva și Petroșani. Pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii, unul la un transformator electric în localitatea Archia și altul la o clădire dezafectată din Hunedoara. Din fericire, în urma acestor evenimente nu au fost raportate victime.

Echipajele operative au gestionat și 3 accidente rutiere în Simeria, Petroșani și Vălișoara, și au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 14 cazuri. De asemenea, salvatorii au fost solicitați pentru deblocarea a două uși de acces în locuințe și au salvat două animale aflate în pericol.

Pe lângă intervențiile urgente, echipajele au efectuat 6 misiuni de recunoaștere în teren și informare preventivă, 3 misiuni de căutare și salvare, și au asigurat siguranța publicului în timpul a 3 evenimente cu audiență numeroasă. Au fost și alte 4 intervenții pentru protejarea comunității.

Roxana Mateuț, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara a menționat la finalul comunicatului transmis azi, că „salvatorii hunedoreni rămân la datorie 24 de ore din 24 pentru a răspunde cu promptitudine oricărei situații de urgență și pentru a oferi primul ajutor medical persoanelor aflate în dificultate”, încurajând populația să acceseze platforma națională de pregătire în situații de urgență la [fiipregatit.ro](https://fiipregatit.ro) și să descarce gratuit aplicația mobilă DSU din App Store și Google Play pentru a obține informații utile despre comportamentul adecvat în cazuri de urgență.

 

 

 

Sursă: ISU Hunedoara

 

 

 

Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Politică

Liberalii hunedoreni, prezenți la Consiliul Național al PNL. Candidatura lui Nicolae Ionel Ciucă, votată în unanimitate

Liberalii hunedoreni și-au exprimat susținerea față de candidatura lui Nicolae Ionel Ciucă la alegerile prezidențiale, într-un moment decisiv pentru Partidul Național Liberal (PNL). O delegație importantă a PNL Hunedoara, condusă de deputatul Vetuța Stănescu, președinte al filialei județene, a fost prezentă la Consiliul Național al PNL, unde duminică s-a votat în unanimitate candidatura liderului partidului, Nicolae Ionel Ciucă, la Președinția României. Evenimentul, desfășurat într-un context politic de mare importanță, a […]

todayseptembrie 16, 2024 63

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%