Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, s-a întâlnit, astăzi, cu secretarii generali ai primăriilor din municipiile, orașele și comunele hunedorene. Scopul reuniunii a fost analizarea stadiului de aplicare a unor reglementări administrative importante, necesare eficientizarea activității funcționarilor publici pentru locuitorii fiecărei localități.
La discuțiile care au avut loc la Inspectoratul Școlar Județean s-au analizat stadiul aplicării legilor fondului funciar și situația întocmirii în format electronic a registrului agricol, dar și deficiențele constatate de către Instituția Prefectului în urma verificării legalității actelor administrative emise de primării în semestrul I al anului 2022.
Reprezentantul guvernului în teritoriu, prefectul Călin Petru Marian a declarat celor prezenți că:
„Suntem cu toții, cei prezenți astăzi aici, în slujba cetățenilor și trebuie să lucrăm pentru ei, mai bine și mai eficient. Îmi doresc un parteneriat puternic între Instituția Prefectului și dumneavoastră, în calitate de juriști ai primăriilor, iar pentru acest lucru echipa pe care o conduc vă stă la dispoziție în fiecare zi. Voi urmări ca în următorul an să fie făcute progrese pentru ca activitatea birourilor primăriilor, la care apelează oamenii pentru diferite documente, să fie mult îmbunătățită.”
La întâlnire au participat, la invitația prefectului Călin Petru Marian, conducerea A.P.I.A. Hunedoara și ai CEC Bank, pentru a răspunde eventualelor întrebări sau solicitări de informații ale secretarilor generali din primării.
Din partea Instituției Prefectului, la discuțiile de astăzi au mai participat subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea, secretarul general al instituției Marius Munteanu și coordonatorul echipei de juriști, Rodica Vasilescu.
Cosmina PRAȚA
Comentarii (0)