Actualitate

Prefectul Călin Petru Marian susține că proiectele eligibile vor ajuta la repoziționarea județului Hunedoara

todayoctombrie 16, 2022 230

Background
share close

Aflat vineri la reuniunea aleșilor locali liberali, reprezentantul Guvernului în județul Hunedoara, prefectul Călin Petru Marian și-a aliniat discursul îndemnând  la unitatea tuturor.

De asemenea, prefectul Călin Petru Marian a acceptat invitația de a răspunde către Radio Color, câtorva întrebări .

Cosmina Prața : – În calitate de Prefect, cu ce gânduri vă întâmpinați colegii reuniți în comuna Pui?

Călin Petru Marian: – Cu cele mai înălțătoare gânduri, cu cele mai din inimă gânduri pentru că mă bucur de fiecare dată să fiu alături de colegii mei liberali. Mă bucur că astăzi am fost cu coloana vertebrală a Partidului Național Liberal, cu toți consilierii, cu toți primarii, viceprimarii, cu tot biroul politic județean și cu toți tinerii care ne-au ajutat să organizăm această ligă a aleșilor locali. Le doresc succes celor care au fost aleși astăzi, în principal primarului comunei Șoimuș, Mihai Irimie, care este președintele Ligii Aleșilor Locali și colegilor care fac parte din staff-ul lui de conducere.

C.P.: – Astăzi, s-a anunțat semnarea contractului destinat lucrărilor pentru cea mai importantă axă rutieră de transport a României, ca reprezentant al guvernului in teritoriu, ați putea detalia ce înseamnă acest proiect, pentru județul Hunedoara?

C.P.M.: -Este vorba despre ultima porțiune care nu a fost terminată a autostrăzii care ne scoate în Europa, porțiunea care începe de la Holdea, la ieșirea din județ , 12 km. Sperăm că  o dată cu semnarea contractului, în cel  mai apropiat timp să putem  merge de la Sibiu până la Budapesta, până la Viena, pe autostradă , fără nici o oprire. Este important că județul Hunedoara va fi legat neîntrerupt de tot ce însemnă culoarul de trafic european si cu acest  lucru sperăm să aducem mai aproape investitorii care vor să investească în județul nostru. Este un moment foarte important datorită  faptului că și din punct de vedere al a condițiilor de mediu se realizează acele tunele. Până la urmă se realizează un echilibru între mediu și dezvoltare economică, toată lumea având de câștigat.

C.P.: Care credeți că este soluția pentru ca județul Hunedoara să revină la statutul de etalon al industriei românești?

C.P.M.: – Prin Programul de Tranziție Justă și prin faptul că suntem printre cele 6 județe care beneficiază de bani suplimentari în următorul exercițiu financiar 2023-2027. Acest surplus de 510 milioane de euro, care pe lângă alte 500 de milioane de euro de la Programul Regional Operațional, plus banii de la POIM, de la AFIR, de la tot ce înseamnă PNRR, cu siguranță în următorii 4-5 ani, județul nostru va beneficia de peste un miliard de euro, ca investiții. Lucru care ne responsabilizează și ne bucură prin faptul că trebuie să privim cu responsabilitate acest lucru și să încercăm să facem proiecte cât  mai eligibile, cât mai bine gândite și să ajutăm atât comunitățile locale, cât și firmele care doresc să investească în județul  nostru, iar la finalul lui 2027, să reușim să revenim acolo unde ne este locul: un județ cu importanță în ceea ce privește dezvoltarea economică a României.

C.P.: -Câteva cuvinte și despre proiectul „Anghel Saligny”. Cât de important este acest proiect?

C.P.M.: – La fel ca și celelalte proiecte, proiectul „Anghel Saligny” este rezultatul unei munci asidue în guvernul României și în coaliție, iar aici, pot să mulțumesc public, doamnei președinte, Vetuța Stănescu, prin faptul că s-a zbătut ca peste 1,1 miliarde de lei să vină în județul nostru, să atingă obiectivele pentru care a fost creat acest proiect prin faptul că la finalul implementării acestui proiect să să  nu mai avem nici o problemă din punct de vedere al infrastructurii de drumuri, apă, canalizare, iar viața de la țară din satele și comunele județului nostru să nu mai fie diferită de viața de la oraș și toată lumea să beneficieze de acest proiect.

C.P.: -La finalul acestui proiect, va trece guvernul peste „podul” Anghel Saligny?

C.P.M.: -Cu siguranță va trece, pentru că este unul din cele mai mărețe proiecte, chiar cel mai măreț proiect din România post-decembristă. Este vorba de peste 10 miliarde de euro investiți în infrastructura întregilor localități din țara noastră. La final putem fi siguri că ceea ce ne interesează din punct de vedere al infrastructurii putem spune că e rezolvat, iar mai apoi putem să ne ocupăm de alte programe de finanțare în sănătate, învățământ, cultură, sport, orice domeniu care să aducă  bunăstare României.

 

Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Deputatul Vetuța Stănescu- președintele PNL filiala Hunedoara, în dialog, la Radio Color

Deputatul PNL,  Vetuța Stănescu a prezidat reuniunea Ligii Aleșilor Locali organizată cu prilejul alegerilor interne ale partidului. Deoarece , în calitate de deputat, face parte din Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului am invitat-o pe Vetuța Stănescu să răspundă la câteva întrebări. Cosmina Prața : - Doamna Vetuța Stănescu, deputat în Parlamentul României, de curând ați obținut girul Camerei Deputaților, în privința unei legi foarte importante pentru România! Vetuța […]

todayoctombrie 14, 2022 40 1

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%