Actualitate

Prefectul județului Hunedoara: Este șansa noastră să tehnologizăm unitățile de învățământ, altfel decât prin intermediul bugetului administrațiilor publice locale

todayfebruarie 7, 2023 31

Background
share close

Astăzi, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a convocat o întâlnire cu inspectorii școlari din județul Hunedoara, pentru a discuta despre situația proiectelor de digitalizare, finanțate prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.  Acesta a declarat, în cadrul acestei reuniuni, că „este esențial ca toate școlile hunedorene să depună proiecte în acest apel. Este șansa noastră să tehnologizăm unitățile de învățământ, altfel decât prin intermediul bugetului administrațiilor publice locale. Avem informațiile necesare, ghidurile au fost puse în dezbatere și au fost realizate întâlniri cu directorii școlilor pentru a discuta despre ceea ce se poate concretiza în viitorul apropiat.”

Totodată a punctat adaptarea sistemului de învățământ la realitatea tehnologiilor secolului 21, care sunt indispensabile realității în care o trăim, iar generațiile actuale navighează cu multă ușurință pe acestea

Nu a omis din discuțiile cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, o altă temă sensibilă și de cele mai multe ori tratată cu indiferență de multe autorități locale , și anume renovarea unităților de învățământ, dotarea sălilor de clasă cu mobilier nou, asigurarea unui mediu de dezvoltare armonios pentru cei tineri.

Astfel au fost delegați câte doi inspectori școlari pentru a monitoriza atent situația și să prezinte oficial câte o raportare a situației din două în două săptămâni. Reprezentatul Guvernului în teritoriu, Călin Petru Marian a  precizat că „nu tolerez incapacitatea de a depune proiecte pe această linie de finanțare, nu admit să existe un beneficiar eligibil și acesta să nu fi încercat să atragă sumele de bani destinate îmbunătățirii mediului în care învață tinerii noștri.”

Un alt subiect adus în discuție a mobilitatea elevilor din zonele rurale.

„Am supus discuției și mobilitatea elevilor din zonele rurale. Chiar dacă nu sunt adeptul învățământului simultan, în loc ca elevii să parcurgă zilnic, pe un traseu dus-întors, zeci de kilometri pentru a avea acces la educație, înclin totuși spre această opțiune. Este firesc să existe acces la educație chiar în satul în care locuiesc, fără a fi nevoiți să facă naveta.

Și nu în ultimul rând, am transmis inspectorilor prezenți că am avut o întâlnire foarte constructivă cu reprezentantele Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara. Mi-au transmis punctele lor de vedere, ideile de proiecte pe care își doresc să le realizeze și doresc să stabilim o întâlnire comună, cu scopul de a le pune ideile în mișcare.” – a declarat prefectul județului Hunedoara.

 

 

 

 

Cosmina  PRAȚA

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Primarul Devei , Florin Oancea a semnat azi, încă 6 proiecte prin PNRR

Primăria Municipiului Deva câștigă contract după contract pe PNRR. Primarul Florin Nicolae Oancea a înțeles că dezvoltarea urbei depinde, pe lângă fondurile proprii ale administrației, și de banii europeni, așa că, împreună cu echipa din Primăria Deva,a pregătit și depus o serie de proiecte eligibile. Aproape 7 milioane de euro a câștigat Primăria Deva pentru încă 6 proiecte pentru care primarul Florin Nicolae Oancea a semnat marți contractele de finanțare, […]

todayfebruarie 7, 2023 58

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%