În această dimineață Prefectul județului Hunedoara, Marian Călin Petru, împreună cu lt. col. Alin Nasta, inspectorul șef al Inspectoratului de Situații de Urgență Hunedoara s-au deplasat în comuna Cerbăl pentru a evalua situația din zonă, raportată la problemele intervenite pe perioada codului portocaliu de viscol și ninsori.
Comuna Cerbăl este una dintre cele mai afectate din cauza ninsorilor și a vântului puternic înregistrate seara și noaptea trecută, legătura rutieră dintre centrul de comună și satul Socet fiind întreruptă.
În urmă cu puțin timp, prefectul Călin Petru Marian s-a aflat la Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției unde i s-a prezentat monitorizarea din toate localitățile hunedorene privind alimentarea cu energie electrică și starea drumurilor județene și naționale.
La nivelul județului Hunedoara situația se prezintă astfel:
Alimentare cu energie electrică:
– 14 linii de medie și de înaltă tensiune aveau diferite defecțiuni de exploatare, iar 3000 de clienți nu aveau alimentare cu energie electrică. Se intervine cu 23 de echipe pe raza întregului județ.
Situația drumurilor de la nivelul județului:
– DJ 687j – Cerbal – Socet – drum blocat,
– DN 66A – se acționează cu utilaje către km 47, zona Câmpul lui Neag.
– DJ 688 – localitatea Bătrâna – drum blocat, arborii căzuți.
Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarna pe drumurile județene, dar mai multe porțiuni sunt blocate.
“Am primit mai multe sesizări privind problemele drumurilor blocate dar și cu privire la situații de nealimentare cu energie electrică. În comuna Cerbal este o situație mai complicată sub aspectul faptului ca două localități, Socet si Poiana Răchițele sunt izolate. Nu se intervine cum trebuie, am verificat la fața locului și din păcate nu s-au luat măsurile care trebuie. Am mers personal la Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției unde am cerut să fie actualizată situația întregului județ cu date concrete de la fața locului. Avem probleme constante cu drumurile atunci când apar ninsorile. În secolul 21 nu este normal să mai avem astfel de probleme! Vreau să fac un apel către toți locuitorii județului, cărora le transmit că atunci când identifică diferite probleme, indiferent ca vorbim despre drumuri blocate sau întreruperi de energie, să sesizeze autoritățile prin apel la 112.
Totodată, trag un semnal de alarmă către toate instituțiile publice dar și către firmele care trebuie să se ocupe de deszăpezire: cei care nu își fac treaba, vor fi sancționați!” a declarat Prefectul Județului Hunedoara, Călin Petru Marian
foto: Prefectul Marian Călin Petru


În timpul iernii, condițiile meteo afectează pe toți locuitorii județului Hunedoara și e nevoie de colaborarea tuturor instituțiilor aflate în subordinea Prefecturii Hunedoara pentru a asigura condiții normale pentru hunedoreni.
Adriana Chira
Comentarii (0)