O nouă lege vine în sprijinul producătorilor și procesatorilor români. Se va institui Schema de Certificare Voluntară “De Origine România – DOR”, care va permite accesul la un instrument ce va garanta că produl alimentar este realizat pe teritoriul României cu materie primă românească. Acest proiect de lege a fost realizat la inițiativa grupului parlamentar PNL, printre aceștia numărându-se și deputatul județului Hunedoara, Vetuța Stănescu care a salutat votul afirmativ din Camera Deputaților astfel:
„Camera Deputaților a votat astăzi o lege de suflet pe care am inițiat-o împreună cu mai mulți colegi parlamentari PNL pentru susținerea activităţilor de promovare a produselor agroalimentare româneşti. Este vorba despre instituirea Schemei de Certificare Voluntară “De Origine România – DOR”, la care să aibă acces producătorii şi procesatorii români, un instrument legal de certificare voluntară care va garanta că produsul alimentar achiziţionat este realizat pe teritoriul României şi fabricat din materii prime de origine românească. Venim astfel atât în sprijinul producătorilor și procesatorilor români, dar și al consumatorilor, care vor putea alege în cunoștință de cauză. În plus, legea are o importanță deosebită pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar din România.”
Cosmina Prața
Comentarii (0)