Inspectori de muncă din cadrul ITM Hunedoara au declanșat, miercuri, un protest spontan. Angajații s-au reunit în fața instituției, cu pancarte in brațe pe care se puteau citi nemulțumirile acestora. Protestatarii au motivat acțiunea lor ca fiind o modalitate de a atrage atenția asupra problemelor cu care aceștia se confruntă.
În comunicatul semnat de Sorin Istrate, reprezentant al Sindicatului Național al Salariaților din Instituțiile Ministerului Muncii, apar ca cereri tratament echitabil, remunerare corectă, condiții de muncă adecvate și personal adecvat, suficient pentru a face față volumului de muncă și pentru a asigura servicii de calitate.
Sindicatul Național al Salariaților din Instituțiile Ministerului Muncii.
Profesioniștii merită respect și condiții de muncă adecvate!
Priviți în jurul vostru și veți vedea oameni epuizați, care lucrează multe ore suplimentare pentru un salariu care se dorește a fi unul corect. Suntem profesioniști, suntem dedicați și suntem demni de respect și recunoaștere. Avem dreptul la un trai decent și la o muncă respectată, iar noi cerem exact asta!
Este revoltător să vedem cum alți colegi din alte ministere se bucură de beneficii și salarii consistente, în timp ce noi suntem nevoiți să acceptăm de ani buni batjocură și dispreț din partea guvernanților, a celor care ar trebui să ne reprezinte interesele.
Așadar, spunem „Ajunge!” Nu vrem să mai tolerăm să fim subestimați și tratați discriminatoriu. Suntem aici pentru a cere cu tărie, condiții de muncă adecvate, personal suficient pentru a face față cerințelor activității noastre și o remunerare pe măsura activității depuse.
Cerem următoarele:
Tratament echitabil: Cerem respect și tratament echitabil din partea guvernanților și a factorilor decizionali. Nu mai suntem dispuși să acceptăm discriminare sau batjocură.
Remunerare corectă: Solicităm o evaluare justă a salariilor noastre în conformitate cu efortul depus și responsabilitățile asumate. Suntem demni de o remunerare pe măsura contribuției noastre la societate.
Condiții de muncă adecvate: Cerem asigurarea unui mediu de lucru sănătos și sigur, precum și resurse suficiente pentru a ne desfășura activitatea în mod eficient.
Personal adecvat: Suntem conștienți de cerințele activităților noastre și solicităm alocarea unui personal suficient pentru a face față volumului de muncă și pentru a asigura servicii de calitate.
Este timpul pentru schimbare!
Nu putem continua să acceptăm tratamentul nedrept și ignorarea nevoilor noastre legitime. Cerem guvernanților să acționeze în interesul nostru și să recunoască contribuția noastră la societate.
Solicităm sprijinul publicului și a colegilor noștri din diverse sectoare. Uniți în voce și acțiune, putem determina schimbarea de care avem atâta nevoie.
Suntem profesioniști, suntem dedicați, suntem oameni. Este timpul să fim tratați cu respect și să fim recunoscuți pentru munca noastră. Ajunge!
Sorin Gabriel Istrate-reprezentant Sindicatul Național al Salariaților din Instituțiile Ministerului Muncii.
Sursă: Sindicatul Național al Salariaților din Instituțiile Ministerului Muncii
Cosmina Prața
Comentarii (0)