Actualitate

Restaurant din Geoagiu Băi amendat cu 50.500 lei de către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență

todayaugust 23, 2023 12544 3

Background
share close

În data de 5 august 2023, Restaurantul Agrementul din Geoagiu Băi a fost amendat cu suma de 50.500 lei. Neregulile descoperite la fața locului au fost mai multe, și pentru fiecare, inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au aplicat câte o sancțiune.

În baza unei solicitări scrise în temeiul legii 544/2001, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara ne-a informat despre neregulile găsite în ziua controlului. Inspectorii din cadrul ISU Hunedoara au demarat un amplu control la cele două unități administrate de SC Agrementul Pașca SRL. Printre neregulile descoperite de autorități au fost:

  • exploatarea necorespunzătoare a echipamentelor electrice pentru racordarea/alimentarea unor consumatori care suprasolicită circuitele instalației electrice.
  • în mod similar, se utilizau instalații electrice cu improvizații, ceea ce poate crește riscul de suprasarcină și supraîncălzire a circuitelor, inițiind astfel incendii sau degajări de fum.
  • calea de evacuare a persoanelor din bucătăria restaurantului era menținută liberă, însă s-a constat depozitarea de diverse materiale care ar putea îngreuna evacuarea.
  • bucătăria restaurantului nu era dotată cu un stingător portabil din clasa de incendiu F, necesar pentru stingerea incendiilor la uleiuri, grăsimi vegetale sau animale provenind din aparatele de gătit.
  • nu era echipată cu cel puțin o pătură antifoc.
  • instalația electrică aferentă construcțiilor nu era verificată de către persoane atestate, conform prevederilor Regulamentului Tehnic 17/2011. Aceasta are ca scop determinarea dacă toate echipamentele componente ale instalației electrice sunt în stare de utilizare și pentru a confirma că intervalele de deconectare a echipamentelor de protecție sunt respectate și confirmate prin măsurători.

 

În urma constatării neregulilor, operatorului economic (SC „AGREMENTUL PASCA SRL”) i s-au aplicat sancțiuni pentru fiecare neregulă. Aceste sancțiuni au constat în amenzi contravenționale în cuantum de 50.500 lei, precum și avertismente verbale. I-a fost solicitată îndreptarea situației, fapt confirmat prin înștiințare scrisă adresată de reprezentanții agentului economic, în data de 17 august 2023.

Vă reamintim că în data de 29 iulie, un scurtcircuit a provocat un incendiu cu degajare de fum care s-a manifestat în interiorul blocului P1 din Geoagiu Băi, la parterul căruia se află societatea comercială mai sus menționată. A fost afectat interiorul scării acestui bloc care adăpostea tabloul electric al societății.
Printre locatari, au fost atunci persoane care spuneau că societatea nu ar avea autorizație din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, fapt pentru care ne-am adresat autorităților în temeiul legii 544/2001, și iată ce ne-au comunicat referitor la acest subiect:

La cererea dumneavoastră prin care solicitați să vă fie comunicat dacă „unitatea comercială care funcționează cu numele ,,Agrementul”, la parterul blocului Pl, are sau nu autorizație de funcționare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență”, vă informăm că pentru obiectivul menționat nu este necesară „Autorizația de securitate la incendiu”. Acest lucru se datorează faptului că construcția/clădirea din care face parte (blocul Pl – parter) a fost construită și edificată anterior anului 1992, iar ulterior nu i s-a schimbat destinația inițială (spațiu comercial – alimentație publică).

Am ținut cont de plângerile locatarilor, și am întrebat și cum pot fi evacuați locatarii, dacă ușa principală ar fi blocată de un incendiu mai mare ținând cont de faptul că atât terasa, cât și anexele construite ulterior construcției blocului, pun în dificultate accesul pompierilor și al mașinilor pentru intervenție, inclusiv incendii la etaje superioare.  Pentru acest ultim aspect răspunsul primit a fost următorul:
Intervențiile pompierilor se realizează, pentru fiecare situație în parte, conform concepției specifice privind organizarea și desfășurarea acțiunilor de răspuns în cazul unor situații de urgență.”

În 2021, aceeași societate a mai fost sancționată contravențional pentru nereguli descoperite tot de inspectorii din cadrul ISU Hunedoara. Și cu acea ocazie, neregulile au fost similare cu cele descoperite la ultimul control.

Contactat telefonic, administratorul societății nu a dorit să ofere un punct de vedere oficial.

În concluzie, există un precedent și greșelile se repetă. Cu siguranță, nu este singura unitate comercială cu astfel de probleme, dar astfel de controale sunt necesare pentru a crește gradul de conștientizare al tuturor celor care sunt implicați direct sau indirect, și pentru a se înțelege că legile sunt pentru toți și se cer respectate.

 

Sursă fotografii: Arhiva Radio Color

 

 

 

Cosmina Prața

 

 

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Diverse

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu trimite Corpul de Control în teren

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că a dispus un control complet, care să fie efectuat de Corpul de Control al ministrului, după accidentul rutier petrecut în localitatea 2 Mai. El a adăugat că după finalizarea anchetei vor fi formulate propuneri în limitele legii și cei vinovați vor fi trași la răspundere. A dat asigurări că Ministerul Afacerilor Interne va comunica transparent asupra acestei anchete. "Am luat act […]

todayaugust 22, 2023 61

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%