Actualitate

Risipa alimentară: comercianții vor fi obligați să reducă preţul alimentelor înainte de data expirării, să le doneze sau să le transforme în compost ori mâncare pentru animale

todayfebruarie 21, 2024 26

Background
share close
Statistic românii aruncă la gunoi 70 de kilograme de mâncare în fiecare an, România fiind campioană la risipă, anual cantitatea de alimente aruncate ajungând 2,5 milioane de tone. Fenomenul risipei poate fi stopat și prin lege, în acest sens ieri a fost votată o inițiativa legislativă.
Aceasta privește reducerea risipei alimentare prin organizarea, la nivel național, a activității tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar și măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România.
Între inițiatorii acestei inițiative se numără deputatul PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu care a declarat că proiectul are ca și scop „organizarea la nivel național a activității magazinelor și restaurantelor care vor fi obligate să reducă preţul alimentelor înainte de data expirării, să le doneze sau să le transforme în compost ori mâncare pentru animale.”
Cosmina Prața

Scris de radiocolor

Rating

Postari anterioare

Actualitate

Liceul Tehnologic Nicolaus Olahus din Orăștie își prezintă oferta educațională

Pentru anul școlar 2024/2025, Liceul Tehnologic Nicolaus Olahus din Orăștie își prezintă oferta educațională pentru elevii clasei a VIII-a și anunță că și pentru noul an școlar va continua colaborarea pe învățământ dual cu agenții economici orăștieni pentru mai multe specializări. Cei care vor urma cursurile la zi la profilul tehnic vor avea la dispoziție două specializări, și anume tehnician chimist de laborator și tehnician în instalații electrice. Pentru seral, […]

todayfebruarie 21, 2024 241

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

0%