Un bărbat din Turdaș de 33 de ani a fost prins în trafic, conducând sub influența băturilor alcoolice. Inițial, aflat la Balșa nu a oprit la semnalul poliției, aceștia fiind nevoiți să pornească în urmărirea autoturismului. Într-o grădină din Almașu Mic de Munte, oamenii legii l-au prins pe șoferul fugar. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, au înțeles de ce fugise omul, aparatul indica valoarea de 1,29 mg/l, fapt care i-a adus și un dosar penal.
„În data de 13 martie 2023, în jurul ora 15:10, poliţiştii au efectuat semnalul de oprire a unui autoturism care circula pe D.C. 24, pe raza comunei Balşa. Cel aflat la volan, un bărbat de 33 de ani, din comuna Turdaş, nu a oprit la solicitarea poliţiştilor, fiind nevoie ca aceștia să pornească în urmărirea autoturismului, care şi-a continuat deplasarea, pe ulița satului Almaşu Mic de Munte, unde a oprit, iar şoferul a părăsit autoturismul şi a fugit într-o gradină, unde a fost interceptat şi încătușat de către poliţişti.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,29 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală,” se arată în comunicatul IPJ Hunedoara.
Cosmina Prața
Comentarii (0)