Începând de astăzi, 31 iulie 2023, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate-Rabla Local. Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție de către Administrației Fondului pentru Mediu.
Perioada de accesare a fondurilor pentru casarea autovehiculelor se încheie pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale(UAT).
Conturile de utilizator ale persoanelor fizice trebuie create anterior înscrierii în
aplicație. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în
cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex. Programul „Casa Verde
Fotovoltaice 2023”). Astfel, dacă adresa de e-mail utilizată pentru crearea contului a fost
folosită pentru depunerea unui dosar în calitate de persoană juridică, aceasta nu poate fi
folosită.
Instrucțiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului Rabla Local sunt detaliate pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, accesând următorul link: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php
comunicat_presa-rabla_local-2023_07_31
Cosmina Prața
Comentarii (0)