Aseară, comunitatea din Balșa s-a adunat cu mic, cu mare la Căminul Cultural pentru a celebra magia sărbătorilor de iarnă într-un cadru tradițional. Primăria și Consiliul Local al Comunei Balșa au organizat un spectacol de colinde ce a adus împreună artiști talentați, obiceiuri autentice și un public minunat.

Pe scenă au urcat numeroși artiști locali și invitați speciali, care au încântat publicul cu interpretări de colinde vechi. Corul de copii ai școlii Primare din comuna Balșa a deschis evenimentul, urmat de alte grupuri vocale au împărtășit colinda cu cei prezenți. Nelipsiți au fost și Cetele de Călușari din Mada, Voia, Balșa și Rapoltu Mare, care au jucat călușarul spre bucuria publicului.

Artiștii care au urcat pe scena Căminului Cultural din Balșa au fost: Simi Belea, Gheorghe Lăscoiu, Mihai Fegher, Gheorghe Hendrea, Andra Mocan, David Inel, Grupul de Femei ai Comunei Balșa condus de Mariana Toma, Corurile Copiilor din Balșa, Ceata de colindători de la Mada și Taraful de la Balșa.

Seara s-a încheiat într-o atmosferă caldă, cu daruri împărțite copiilor la bradul din centrul comunei și un foc de artificii. Evenimentul de la Balșa a demonstrat încă o dată că tradițiile și comunitatea sunt inima sărbătorilor de iarnă.
Cosmina Prața
Comentarii (0)